Mel B, bătută cu cruzime şi agresată psihic de soţul abuziv

5 aprilie, 2017
mel b png png

Au avut un mariaj tumultos şi nu doar o dată Mel B l-a ameninţat pe soţul său, Stephen Belafonte, cu divorţul. Acum, se pare că despărţirea este una iminentă, căci problemele din cuplul Mel B-Stephen par să fi umplut paharul. Astfel, fosta componentă a trupei Spice Girls este decisă să se despartă definitiv de soţul agresiv şi profitor. Mai mult, artista a cerut şi un ordin de restricţie împotriva acestuia, pe motivul că ar fi bătut-o crunt în nenumărate rânduri, a lăsat-o însărcinată pe dădaca copiilor şi pentru că ar fi forţat-o să ia parte la tot felul de urgii sexuale în trei de-a lungul celor zece ani de căsătorie.

Mel a dezvăluit că a fost victima violenţei domestice timp de 10 ani.

Cântăreaţa în vârstă de 41 de ani a făcut o mulţime de dezvăluiri şocante în declaraţiile sale depuse în istanţă, prin care vrea să-l oblige pe Stephen să stea departe de ea şi de cei trei copii ai săi. Conform TMZ, în topul acuzaţiilor stă cea de abuz fizic, culminat cu faptul că artista a fost strânsă de gât, lovită peste faţă, împinsă pe jos şi învineţită cu pumnii.

Mel, care a înaintat actele de divorţ luna trecută, susţine că abuzul psihic şi fizic durează din primul an al căsătoriei sale cu producătorul Belafonte, mai precis din 2007. Aşa că artista a îndurat cu o răbdare ieşită din comun 10 ani de violenţă, control asupra vieţii sale din toate punctele de vedere şi supunere în faţa soţului imprevizibil. Tot în actele depuse în istanţă, Mel B a mai precizat şi faptul că soţul său a forţat-o să participe la întâlniri subioase care se terminau cu acte sexuale în trei, împreună cu el şi cu alte femei necunoscute. De asemenea, de-a lungul căsătoriei, Stephen a constrâns-o să accepte nişte conjuncturi, iar el a înregistrat în secret întâlnirile amoroase în trei, tocmai pentru a folosi imaginile drept probe împotriva ei, ameninţând că face publice înregistrări video, dacă aceasta nu acceptă în contonuare triunghiul conjugal.

Fotografia cu care Belafonte a aprins Internetul.

Să nu mai vorbim de faptul că soţul artistei ar fi lăsat-o însărcinată pe bona copiilor, sugerând că el, Mel şi dădaca trăiesc împreună cu copilul acesteia. Bona ar fi fost plătită cu 300.000 de dolari pentru un avort, fapt pe care Mel l-a notat tot în actele de divorţ. Belafonte este, de asemenea, blamat că nu şi-a susţinut soţia atunci când tatăl acesteia, Martin, a pierdut lupta cu cancerul. Conform publicaţiei U.S, lucrurile ar fi devenit violente între cei doi, în ciuda dezminţirilor anterioare din ambele părţi.

Într-unul dintre incidente, presa chiar a scris: „Stephen şi-a pus ambele mâini în jurul gâtului ei, a încercat să o sufoace şi a trântit-o de parchet“, în timp ce ea se pregătea pentru show-ul de talente din US, Dancing With The Stars. În ciuda faptului că prietenii şi familia au întrebat-o pe Mel de răni şi s-au oferit să cheme poliţia, ea i-a implorat să nu facă acest lucru pentru că se teme pentru viaţa sa şi a copiilor săi, dacă Belafonte ar afla.

Mel a vrut să-l părăsească pe Stephen de nenumărate ori, dar acesta o ameninţa mereu cu violenţa şi cu faptul că îi va distruge viaţă, ca ea este un nimeni fără el. Mel B şi Belafonte s-au căsătorit în secret, în iunie 2007, în Las Vegas, după doar cinci luni de relaţie. În 2011, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Madison Belafonte.

Foto: Arhiva OK, Instagram, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg