Mel Gibson are o nouă iubită

20 iunie, 2011
stella mouzi jpeg

Tulburatul actor şi regizor nu dă semne că se cuminţeşte după scandalul cu Oksana Grigorieva, care i-a ştirbit imaginea. Din contră, Mel pare hotărât să dea din lac în puţ la capitolul vieţii amoroase. Starul s-a afişat cu o grecoaică de 25 de ani, un fotomodel specializat în şedinţe foto adresate

Tulburatul actor şi regizor nu dă semne că se cuminţeşte după scandalul cu Oksana Grigorieva, care i-a ştirbit imaginea. Din contră, Mel pare hotărât să dea din lac în puţ la capitolul vieţii amoroase.

Starul s-a afişat cu o grecoaică de 25 de ani, un fotomodel specializat în şedinţe foto adresate iubitorilor de fetişuri. Pe numele său Stella Mouzi, focoasa brunetă, pe care presa americană a asemuit-o imediat cu Oksana, a şi defilat de altfel în luna aprilie pe covorul roşu al unui eveniment de gen din America - LA Fetish Film Festival Awards.

Stella şi Mel au fost surprinşi, la începutul acestei luni, la ieşirea dintr-un restaurant din Los Angeles, după o cină intimă. Iar miercurea trecută, cei doi au fost văzuţi împreună în localul SkyBar, de la hotelul The Mondrian, din West Hollywood, unde Gibson nu prea s-a ţinut departe de sticlele de alcool. Mai mult, site-ul TMZ citează o sursă potrivit căreia modelul fetişist a şi participat la o petrecere dată de star la casa lui din Malibu.

image

Atenţia pe care Mel i-o acordă obscurei Stella Mouzi nu pare o mişcare prea inspirată - date fiind eforturile lui de a-şi revitaliza cariera la Hollywood. Asta mai ales după vizita lui umanitară de săptămâna trecută la un spital de copii din Guatemala City. Dar şi după eşecul de box-office al celui mai recent film al său, The Beaver, regizat de Jodie Foster - peliculă care a încasat doar 104.000 dolari în primul weekend de la lansarea pe marile ecrane din America.

Foto: TMZ, Clubber.gr



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG