Melania Medeleanu: Pauza de ştiri

16 ianuarie, 2011

De trei luni, de când lipseşte de pe micul ecran, prezentatoarea de televiziune n-a dus dorul jurnalului din prime time. Şi nici n-a semnat cu CNN. OK! De ce ai plecat de la Realitatea TV? Pentru că, după opt ani şi jumătate în malaxorul ştirilor, simţeam nevoia unei pauze. Pentru că această nevoie s-a suprapus peste admiterea la masterul în logopedie şi mi-am dorit foarte mult să nu fiu un student care îşi vede profesorii doar în sesiune.

De trei luni, de când lipseşte de pe micul ecran, prezentatoarea de televiziune n-a dus dorul jurnalului din prime time. Şi nici n-a semnat cu CNN.

OK! De ce ai plecat de la Realitatea TV?

Pentru că, după opt ani şi jumătate în malaxorul ştirilor, simţeam nevoia unei pauze. Pentru că această nevoie s-a suprapus peste admiterea la masterul în logopedie şi mi-am dorit foarte mult să nu fiu un student care îşi vede profesorii doar în sesiune. Şi, în plus, m-am îndrăgostit nebuneşte de 36 de copii, care vin la un after school deschis de mine în sa­tul Olteni, undeva lângă Bucureşti, şi alături de care am vrut să petrec mai mult timp.

Te-am văzut plângând la ultimul jurnal. Ai plecat de-acolo, într-adevăr, cu regrete?

În toţi anii ăştia, eu n-am lucrat cu ştirile, ci cu oa­menii care au făcut ştirile. Pe mulţi dintre ei i-am apreciat de-a lungul timpului şi-mi sunt dragi şi acum. Emoţia mea a venit din felul în care au ţi­nut să-mi dovedească la plecare că, într-un fel sau altul, m-au preţuit, la rândul lor.

Care este relaţia ta cu foştii şefi?

Aceeaşi. Apreciez faptul că mi-au înţeles această nevoie de a mă desprinde puţin şi că mi-au lăsat uşile deschise. Le mulţumesc pentru asta.

Unde ai vrea să-ţi continui cariera jurnalistică?

Nu m-am gândit încă. Cel puţin până în februarie, nu vreau să-mi bat capul cu asta. Am o sesiune grea şi vreau să mă concentrez pe examene.

Ai primit vreo ofertă până acum?

Mama mea m-a învăţat că nu-i frumos să vorbeşti despre cei care te curtează. (râde)

Plecarea în străinătate este o opţiune?

Da. În vacanţă. De trăit nu ştiu dacă aş putea în altă parte. Îmi place aici, îmi place satul meu (n.r. Olteni, comuna Clinceni), oamenii lui, copiii lui, pisicile mele, grădina, ardeii, ro­şiile şi busuiocul puse în pământ cu mâna mea. Restul sunt detalii.

De unde a pornit informaţia că vei pleca la CNN?

N-am nici cea mai vagă idee. Cei care au publicat aşa-zisa informaţie nu s-au obosit să mă întrebe şi pe mine.



Recente pe Ok! Magazine

Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg