Melania Trump a împlinit 51 de ani. Care a fost trecutul ei amoros înainte de Donald Trump? Un fost iubit povesteşte despre relaţia lor

Actualizat:
1 melania tinerete profimedia 0482094805 jpg jpeg

Melania Trump a sărbătorit împlinirea vârstei de 51 de ani - din aceşti ani, oficial, 23 de ani i-a petrecut alături de Donald Trump. Dar cu cine s-a iubit Melania înainte de fostul preşedinte american?

Melania avea 28 de ani când l-a întâlnit pe Donald Trump - la doar doi ani de la sosirea ei la New York. Astfel că foarte puţine lucruri se ştiu despre viaţa ei personală înainte de relaţia cu Trump, Melania reuşind să rămână o figură misterioasă şi intrigantă, cu atât mai mult cu cât mai multe poze compromiţătoare, dintr-un shooting din zilele ei de model, au apărut pe internet. În cartea sa "Melania and Me", Stephanie Winston Wolkoff, care i-a fost prietenă apropiată, povesteşte despre cei doi ani la New York ca model ai Melaniei. "Când Melania a ajuns prima dată la New York la 26 de ani, nu se ducea în cluburi să danseze şi să se distreze până dimineaţa. Nu se comporta ca celelalte modele. Se ducea la exclusivistul restaurant Harry Cipriani să ia cina la ora 10 seara, iar la ora unu noaptea mergea la somn. Bărbaţii cu care ieşea la cină erau europeni bogaţi, fie industriaşi bătrâni sau playboy-i italieni. Poate că Melania era tânără, dar avea deja obiceiuri de femeie divorţată în vârstă". Sau poate că ştia deja ce-şi doreşte: o căsătorie cu un bărbat bogat mai în vârstă decât ea...

melania tinerete 2 profimedia 0482094811 jpg jpeg

"Melania nu a fost niciodată genul petrecăreţ. Există o poveste cu un bărbat din Slovenia cu care s-a întâlnit înainte să ajungă la New York. Dar eu ştiu de un singur iubit înainte de Donald, un bărbat pe care l-a cunoscut la Milano", a dezvăluit Stephanie. Cât despre bărbatul din Slovenia, acesta chiar a existat şi a povestit despre relaţia lor. Melania a studiat la liceu în Ljubljana, apoi un an la universitate tot acolo, înainte să abandoneze studiile universitare pentru a urma o carieră de model. Jure Zorcic a întâlnit-o în vara anului 1991, când ea avea 21 de ani. "Întâlnirea noastră a fost ca într-un film. Era o zi foarte caldă de vară, eram între războaie în Slovenia. Era începutul unei noi ere politice pentru noi, oraşul era gol, blocat de armată, eu eram pe motocicletă, iar ea mergea pe jos pe stradă", şi-a amintit Jure. Când am trecut pe lângă ea, m-am întrebat: Cine este fata asta atât de frumoasă?". Aşa că Jure s-a oprit, a intrat în vorbă cu ea şi a invitat-o la cafea. Încă de pe atunci Jure îşi aminteşte că Melania arăta ca o fashionistă. În acea vară, Melania şi Jure au fost împreună. "Mi-a rămas în minte ca o femeie foarte specială. Am fost impresionat de frumuseţea ei din primul moment. Era înaltă, stilată, dar deja îşi dorea să trăiască în străinătate, în Italia sau Franţa. La un moment dat, mi-a spus că are o ofertă de a lucra pentru o campanie în străinătate şi de aceea a plecat din Slovenia", a mai spus Jure pentru postul de televiziune ABC News. Cât despre căsnicia ei cu Donald Trump, el este convins că acesta a fost destinul ei. "Nimeni nu a crezut că va ajunge în vârful lumii, nici măcar ea!" Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg
Melania Trump și robotul umanoid la Casa Albă   profimedia 1086194185 jpg
FotoJet (73) jpg
Elizabeth Taylor jpeg
Donald Trump și Elvis Presley jpg
Horia Tecău jpeg
Gwyneth Paltrow, GettyImages (7) jpg
Audrey Hepburn, GettyImages (6) jpg
Denise Richards lifting, Foto Instagram (7) (1) jpg
Irina Fodor la Asia Express 4 jpg
Adela Popescu, foto Instagram  jpg
Epstein jpeg