Melania Trump, mai zâmbitoare şi mai apropiată de Donald Trump ca oricând. Iată cum au sărbătorit Ziua Americii

5 iulie, 2018
President And Mrs Trump Host Picnic And Fireworks At White House On 4th Of July jpeg

Ieri, 4 iulie, Statele Unite ale Americii a sărbătorit Ziua Independenţei. Ca-n fiecare an, la Casa Albă, s-au organizat diverse festivităţi, la care au luat parte şi şeful statului, dar şi soţia sa, Melania Trump. Culmea e că cei doi au fost mai zâmbitori şi mai apropiaţi ca oricând la acest eveniment comun!

foto: getty Images

image

Cetăţenii Statelor Unite au sărbătorit, ieri, Ziua Independenţei. Şeful statului a dat startul festivităţilor din Washington cu un concert susţinut de Jimmy Buffett, alături de Orchestra Simfonică Naţională, Beach Boys şi Luke Combs. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, pe care prima-doamnă Melania  şi preşedintele american Donald Trump l-au urmărit de la balconul Casei Albe.

image image image

Cei care s-au bucurat de aceste festivităţi au fost militarii şi familiile lor, care au avut ocazia să strângă mâna şefului statului şi să asculte discursul lui motivant, de pe peluza de la Casa Albă: ”Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să aibă în pază armata noastră. Dumnezeu să binecuvânteze America, la mulţi ani de Ziua Americii”.

image

Pentru această ocazie, Melania Trump a purtat o ţinută de picnic, simplă, dar nu mai puţin stilată. Ea a ales o rochie maxi, cloş în partea de jos, pe care a accesorizat-o cu o curea roşie, lată. Culmea e că apariţia aceasta a fost una dintre cele mai reuşite, mai ales că Melania a zâmbit tot timpul şi părea că se simte foarte bine în compania soţului ei, preşedintele Donald Trump. Deci, să se fi schimbat ceva în cuplul lor sau să fie o manevră de PR, dat fiind faptul că s-a tot vorbit despre cât de nefericită e Melania la Casa Albă?

Melania s-a inspirat din ţinuta lui Michelle Obama, purtată de Ziua Americii, în anii trecuţi.

Probabil nu vom afla niciodată. Până una-alta, haideţi să vedem cum s-a îmbrăcat pe 4 iulie Michelle Obama pe când era prima-doamnă!



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg