News

Melania Trump sau Jill Biden? Ce soţie de candidat este mai potrivită pentru rolul de Primă Doamnă?

Melania Trump sau Jill Biden? Ce soţie de candidat este mai potrivită pentru rolul de Primă Doamnă? camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

Spuneam că Melania Trump este As-ul din mânecă al lui Donald, aflat în cursa pentru un al doilea mandat la Casa Albă.

Simţul ei estetic este de invidiat şi a fost demonstrat, încă o dată, la a doua dezbatare a candidaţilor la preşedinţia Americii, care a avut loc joi seară, la Nashville, Tennessee. La rândul ei infectată şi vindecată de Covid, ca şi soţul Donald Trump, Melania a fost imaginea sănătăţii la braţul preşedintelui în exerciţiu.

Prima Doamnă în vârstă de 50 de ani a strălucit în ţinuta ei simplă, dar, în acelaşi timp de efect: o rochie neagră Christian Dior, prinsă la mijloc cu o curea subţire, o pereche de pantofi negri cu toc înalt şi părul coafat şic. Aceasta este prima apariţie publică a Melaniei după ce a fost diagnosticată cu Coronavirus la începutul acestei luni, atât ea, cât şi Donald Trump, vindecându-se în timp record. 

De cealaltă parte s-a aflat Jill Biden, în vârstă de 69 de ani, soţia contracandidatului lui Trump, Joe Biden. Elegantă la rândul ei, aceasta a ales pentru dezbatere o rochie midi mulată, cu imprimeu floral şi colorat, la care a asortat o mască din acelaşi material, şi o pereche de pantofi nude, cu detalii din pietre strălucitoare.

Şi de data aceasta, ca şi la prima dezbatere, duelul vestimentar dintre cele două doamne a fost câştigat de Melania Trump, ajutată, ce-i drept, şi de fizicul ei de fost model. 

Foto: Profimedia

Comentarii

Modifică Setările