Melania Trump şi-a donat rochia din seara inaugurării preşedintelui

23 octombrie, 2017
Melania Trump Presents Her Inaugural Gown To Smithsonian Museum jpeg

Melania Trump nu încetează să uimească cu fiecare apariţie publică, iar outfitul ales la cel mai recent eveniment la care a participat nu a fost mai prejos. Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a urmat exemplul predecesoarelor sale şi a făcut un gest care scrie istorie, îmbrăcată într-un outfit senzaţional.

image

Pe lângă faptul că a fost absolut superbă, a hotărât să doneze una dintre cele mai de preţ piese vestimentare ale sale, cu o încărcătură emoţională aparte. Este vorba de rochia preţioasă de designer pe care a purtat-o în seara inaugurării preşedintelui, ţinuta în care a făcut şi primul dans în calitate de Primă Doamnă, alături de Donald Trump, pe 20 ianuarie.

image

Rochia albă, creată de Herve Pierre, în colaborare cu Melania Trump, cu fusta cu crăpătură pe picior, ornamente la gât şi o panglică în jurul taliei, este acum bucată de istorie. Rochia cu un croi spectaculos face parte din colecţia rochiilor Primelor Doamne ale Statelor Unite ale Americii.  Melania a donat rochia pentru Muzeul Naţional de Istorie Americană, fiind adăugată într-o expoziţie alături de piese vestimentare care i-au aparţinut lui Jacqueline Kennedy, Laura Bush şi Michelle Obama.

image

Prima Doamnă a spus că această rochie nu a fost gândită cu mult înainte, ci a fost o creaţie realizată într-un timp scurt. După ce soţul său a fost ales, familia Trump a fost atât de ocupată cu tranziţia la Casa Albă, încât soţia preşedintelui nici măcar nu s-a gândit la ceea ce o să poarte: "să fiu sincer, ce aş purta la balul de inaugurare a fost ultimul lucru la care m-am gândit", a declarat ea. Melania a spus că designerul Pierre, care a fost prezent la eveniment în calitate de stilist, a avut doar două săptămâni la dispoziţie pentru a crea rochia, dar a fost un model care a impresionat-o: "a depăşit aşteptările mele".

Nici ţinuta pe care a purtat-o la această expoziţie nu a fost una mai puţin spectaculoasă, căci Melania a optat pentru o rochie alb sidefat cu un croi pană, până la genunchi, peste care şi-a pus un palton roz prăfuit, creând un contrast frumos.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG