Mihaela Călin a ajuns cu copilul la spital în vacanţă. "Am murit şi am înviat"

9 septembrie, 2020
7 miha5 jpg jpeg

Mihaela Călin a trecut prin emoţii puternice după ce fiul ei de un an a început să facă febră. Ştirista de la Antena 1a trebuit să renunţe la planurile de vacanţă şi să se interneze cu cel mic.

“Am fost tare nehotărâţi cu vacanţa anul acesta. Ca atâţia alţi oameni, bineînţeles. Pe de o parte înţelegem riscurile şi nu vrem să jucăm în filmul inconştienţei. Pe de altă parte, deja e al doilea an când nu văd marea... Aşa că ne-am luat inima în dinţi, am căutat temeinic, şi, prin recomandările prietenilor, am rezervat o scurta vacanţa la 2 Mai. Dar ştiţi cum se spune în filme: viaţa avea alte planuri cu noi.

Miercuri, cu o săptămână înainte de vacanţă, Petru face febră. Mare. Dăm fuga cu el la spital, la Victor Gomoiu, pe la ora 22 şi ne spune medicul de gardă că are herpangină. Şi că nu există suspiciune de altceva. Am plecat acasă cu tratament”, povesteşte Mihaela pe blog.

Din păcate, situaţia nu s-a schimbat. “Ne-am întors acolo cu febră mare iar. Şi am stat apoi patru zile internaţi, pentru că era vorba şi de un rotavirus. Nu foarte agresiv, dar extrem de insistent. Ce voiam să vă spun este că în zilele alea am murit şi am înviat. Cât îmi era de groază să plec la mare cu copilul pe pandemie, darămite să ne internăm în spital cu SARS COV 2-ul lângă noi!

Am plecat cu el la Gomoiu pentru că am auzit că nu e aglomeraţie la camera de gardă. Şi nu e. Ştiu oameni care au stat cu orele cu copiii în braţe la spitalele private pentru că este foarte mare cererea, părinţii fug cât pot de camerele de gardă de la stat unde e şi mai şi. Eu am decis să fac invers, să merg la stat, după ce am auzit povesti bune despre Gomoiu.

Vă spun sincer, sâmbătă, când copilul era deja destul de afectat, i-am spus soţului meu: mergem la Gomoiu ca să ne ajute cineva repede, dar dacă se pune problema să ne internăm, mergem la privat unde ştim noi. Cu gândul acesta am plecat. Şi au reuşit să mi-l schimbe medicii de acolo fără să ştie de el. S-au purtat atât de bine cu mine şi cu Petru încât mi-a fost ruşine să le spun că plec, că nu vreau să mă internez acolo.

Am stat 48 de ore în izolare pentru că băieţelul avea febră şi orice caz care ajunge la ei cu febră e tratat ca un posibil caz de COVID-19. Ce a însemnat asta? Că am stat două zile într-un salon cu 4 paturi în care eram doar noi. Cu baie proprie şi televizor. Da, şi eu am fost şocată. Salonul arăta aşa”.

Apoi, pentru că testul de Covid al lui Petru a ieşit negativ, s-au mutat într-o altă secţie.” Îmi era groază de un salon cu mai mulţi copii mici, mă temeam de cum o să îl culc, cum o să îl ţin ocupat pentru că deja se simţea mult mai bine şi începuse să mişune, dar nu m-aş fi încumetat să plec. Şi aici urmează altă surpriză. Am fost mutaţi tot singuri, tot salon cu toaletă proprie. Şi am trăit să pot povesti şi aşa ceva: am făcut duş în fiecare seară internată cu copilul meu într-un spital de stat în România!”



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg