Mihai Albu aduce lămuriri în noul scandal cu fosta soţie

1 noiembrie, 2016
Mihai Albu jpeg

Programul de vizită al fetiţei le pune, din nou, nervii la încercare atât creatorului de modă, cât şi fostei sale soţii, Iulia Albu. Uite ce spune Mihai Albu despre acţiunea lui în instanţă.

image

Pentru că nu au ajuns la un numitor comun pe cale amiabiabilă, Mihai Albu a apelat la instanţă pentru a avea parte de un program bine stabilit după care să-şi poată vizita fiica. Într-un interviu acordat pentru emisiunea "Agentul VIP" de la Antena Stars, el a ţinut să facă unele precizări.

"Eu nu am să îi reproşez nimic (Iuliei Albu, n.r.). Nu este o dispută. Eu nu comentez ce spune fosta mea soţie. A fost averea pe care am avut-o de împărţit. Asta este. E OK, nu ştiu, eu am semnat, am fost de acord amândoi. Nu ştiu de ce trebuie să mai discutăm", a comentat el situaţia în care se află cu fosta soţie.

Citeşte şi:

Iulia şi Mihai Albu, din nou în scandal. Uite ce schimb de replici dure şi-au adresat public

Iulia Albu, declaraţii uluitoare despre căsnicia cu Mihai Albu

"Eu lucrez din pasiune. Mi-am făcut un nume lucrând. Nu neapărat am făcut şi avere. Am încercat pe calea amiabilă să avem un program regulat în vizitarea copilului. Nu a răspuns şi de-aia s-a ajuns aici. Instanţa va hotărî", a punctat el.

"Mi se pare normal să ştiu programul pe care îl am cu copilul meu. Poate vreau să cumpăr bilete la film, la teatru, trebuie să ştiu când pot să îmi văd fata. Eu sunt un bărbat singur, trăiesc cu mama mea care are 80 de ani. Eu cer autorităţilor să hotărască dacă am dreptul să am un program bine delimitat. Poate intru într-o relaţie, trebuie să ştiu când vine copilul, să ştiu cum îmi fac programul", şi-a argumentat el solicitarea depusă la judecătorie.

"Vreau un weekend din trei, un sfert din vacanţe, un Paşte par şi un Crăciun impar. Eu vorbesc doar despre relaţia tată-fiică şi atât", a mai spus Mihai Albu.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg