Mihai Bendeac, mesaj emoţionant pentru părinţii lui! Iată-i pe tatăl şi mama lui într-un portret de familie nemaivăzut

10 octombrie, 2018
1 mihai bendeac jpg jpeg

Mihai Bendeac este, de departe, unul dintre cei mai imprevizibili, dar şi cei mai buni comedianţi pe care România îi are în prezent.

Cu idei foarte bune, pe care le-a pus în practică la posturile Prima TV şi Antena 1, Mihai Bendeac şi-a făcut un nume care stă pe buzele tuturor. Pe lângă show-urile de la TV, el joacă şi pe scenele teatrelor din Capitală şi reuşeşte să aibă un public fidel.

Ieri, actorul şi-a surprins fanii de pe Instagram cu un mesaj emoţionant pentru părinţii lui, postat alături de o fotografie în care apare alături de mama şi de tatăl lui, un portret de familie nemaivăzut până acum.

image

Prin intermediul acelei postări, Mihai Bendeac le-a urat „La mulţi ani“ părinţilor lui pentru cei 37 de ani de mariaj, dar le-a transmis acestora şi că îi iubeşte foarte mult.

„Părinţii mei au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit. Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic, alteori semi-drogalău, în alte situaţii complet nebun. Dar s-au descurcat. Şi m-au făcut mereu funcţional pentru o carieră grea. Apoi, târziu, au mai făcut un copil. Andrei. Care e genial. Frumos, cu o inteligenţă nimicitoare, cu un spirit foarte înalt. Pe lângă el, eu sunt o glumă. Le-am greşit părinţilor mei de multe ori. Dar, şi ei ştiu asta, i-am iubit şi îi iubesc cu disperare. Nu aşteptaţi să le spuneţi alor voştri că-i iubiţi! Mulţumesc mama şi tata! Vă iubesc cu disperare“, a fost mesajul postat de Mihai Bendeac.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg