Mihai Leu şi Anna, 30 de ani de iubire. Mesajul sportivului pentru cea care îi bucură viaţa

22 februarie, 2021
1 leu jpg jpeg

Mihai Leu şi soţia lui, Anna, au împlinit, în urmă cu câteva zile, 30 de ani de când formează un cuplu. “Au fost aşa de frumoşi. Îţi mulţumesc iubita mea!”, a fost mesajul pe care marele sportiv i l-a transmis soţiei sale.

Se spune că un om care e iubit poate să învingă chiar şi boala, iar această terapie pare să-l fi ajutat şi pe Mihai Leu. ”Cred că soţia mea a avut o viaţă grea lângă mine. A stat lângă ringul de box tot timpul, nu e plăcut să vezi cum cel pe care îl iubeşti primeşte lovituri. După ce a renunţat, am ajuns la raliuri. Să stai lângă traseu sau în camera de hotel, să te gândeşti dacă se întâmplă ceva, nu e uşor. Am terminat cu asta, a venit problema medicală.  Tot timpul a apărut câteva ceva, iar asta cred că ne-a făcut să fim uniţi, iar sentimentele noastre să fie la fel. Noi nu ne-am lovit niciodată de monotonie. Când am cunoscut-o pe soţia mea, eram cu fata antrenorului meu, căreia îi arătam oraşul, pentru că se mutase acolo de puţin timp. Când am văzut-o pe Ana, i-am mărturisit persoanei cu care eram: Aceasta va fi soţia mea! I-am făcut curte câteva luni, nu m-am lăsat”., povestea Mihai Leu.

Cei doi au împreună un băiat, Marco, care astăzi are 26 de ani şi e un băiat de toată isprava.  Leu recunoaşte că relaţia dintre ei s-a bazat întotdeauna doar pe încredere, poate şi pentru că momentele când sportivul se enervează sunt extrem de rare: „O singură dată am ridicat vocea la el şi soţia mi-a spus: Nu mai ţipa la el, că râde de tine!”



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg