Miley Cyrus, răsfaţată de iubit. Iată ce cadou preţios a primit de ziua ei!

24 noiembrie, 2016
miley cyrus png

Ieri, frumoasă cântăreaţă a împlinit 24 de ani. Şi cum o zi atât de specială nu putea trece fără a fi marcată, logodnicul Liam Hemsworth, dar şi apropiaţii aristei, i-au pregătit lui Miley o serie de surprize.

Liam a fost primul care i-a urat „La mulţi ani” lui Miley

Contul de Instagram al lui Miley este dovada clară că artista a fost, ieri, în centrul atenţiei. Logodnicul Liam este primul care i-a urat toate cele bune cântăreţei şi cel care, bineînţeles, i-a bucurat inima dăruindu-i un inel.

Nu, nu era un inel de logodnă, căci pe acela Miley l-a primit mai demult, dar a fost unul la fel de deosebit, pe care artista l-a îndrăgit numaidecât. ”La mulţi ani, îngerului meu favorit”, este mesajul plin de emoţie ce însoţea cadoul lui Miley de la logodnicul său.

Inelul pe care l-a primit de la logodnicul său

Ulterior, Miley a postat o imagine în care apare purtând respectivul inel, mărturisind că a fost chiar impresionată de alegerea logodnicului ei. ”Uitaţi-vă la acest inel curcubeu. Întotdeauna ai ştiut să-mi faci degetele de copil să strălucească. PS: observaţi ce frumos l-a ambalat”, este mesajul postat de artistă, drept mulţumire.

Urmăriţi galeria pentru mai multe imagini surprinse de ziua lui Miley Cyrus!



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg