News

Milli Vanilli: scandalul care l-a împins la sinucidere pe unul dintre membrii trupei

Milli Vanilli: scandalul care l-a împins la sinucidere pe unul dintre membrii trupei

Au cucerit lumea cu hitul „Girl, You Know It's True”, o piesă asociată acum cu o cumplită dramă

Când au apărut în 1988, cei doi mulatri de la Milli Vanilli au fost nişte revelaţii în lumea muzicii: cu trupuri de pume, chpuri ca de modele masuline luate de pe podium, dreaduri şi mişcări cool de dans... Tot acest mix exotic al trupei germane fondate în Munchen era irezistibil. Iar succesul a venit peste noapte: primul lor album, Girl, You Know It's True, le-a adus în 1990 Premiul Grammy pentru Best New Artist şi încasări de peste 50 de milioane de dolari. Impactul a fost atât de puternic, încât şi azi, la 28 de ani după, oamenii ascultă cu nostalgie piesele trupei violent scufundate odată cu scandalul playback-ului. Şi azi generaţiile care îi ascultau încântaţi atunci ştiu versurile de la „Blame It On The Rain” şi dansează pe hitul „Girl, You Know It's True”, chiar dacă ştiu că ce se aude nu sunt vocile lui Fab Morvan şi Rob Pilatus. Ei fuseseră doar imaginea unui produs cu grijă aranjat în studio, un produs pentru care Fab şi Rob au cules, însă, cu nonşalanţă toţi laurii, pozând în toate revistele şi ridicând cu mândrie premiul Grammy.

 

Prăbuşirea a început de la primul interviu la MTV. Beth McCarthy-Miller, aflată atunci în conducerea televiziunii muzicale, a observat imediat că cei doi nemţi, oricât de simpatici ar fi fost, pur şi simplu nu vorbeau engleza suficient de bine încât să crezi că ei sunt cei care îşi interpretaseră hiturile. A urmat un concert pe 21 iulie 1989 în Connecticut, când o defecţiune tehnică a lăsat să se vbadă playback-ul dar publicul n-a acordat atenţie. Apoi, în decembrie 1989, Charles Shaw a început să facă ceva vâlvă, declarând că el este una dintre vocile reale de pe album, însă impresarul Milli Vanilli Frank Farian i-a plătit imediat liniştea cu 150.000 de dolari.

Şi, în ciuda faptului că nu interpretaseră nici măcar un cuvânt de pe albumul lor, Rob Pilatus nu s-a sfiit să se numească „Noul Elvis” în revista Time din martie 1990 – explicând că măsurând succesul lor, erau mai talentaţi decât Bob Dylan, Paul McCartney şi Mick Jagger. Nici urmă de remuşcări. Cât mai credea că va putea continua minciuna?

Nu foarte mult. Pentru că pe fondul conflictelor interne, cu Rob şi Fav punând presiuni pe echipa lor să fie lăsaţi să cânte, impresarul Frank Farian a avut o ieşire pe 12 noiembrie 1990 în faţa reporterilor, recunoscând că cei doi băieţi nu cântă deloc şi exprimându-şi dorinţa de a returna premiul Grammy, ceea ce au şi făcut. „Când n-au mai vrut să ne urmeze instrucţiunile şi au început să pună presiune că vor să cânte şi ei – şi nu aveau voci deloc – ne-am dat seama că trebuie să spunem adevărul”, a declarat Frank.

A urmat un tăvălug de procese... În urma unuia dintre acestea, casa lor de discuri, Arista Records, se angaja să dea banii înapoi oricui cumpărase vreo casetă cu muzica lor. Umilinţa era îngrozitoare. Au urmat şi o sumedenie de documentare care scoteau la iveală adevărata identitate a lui Fabrice şi Rob, doi dansatori care în timpul liber câştigau bani şi din modelling şi care s-au întâlnit mai întâi în Los Angeles.  Iniţial, cei doi au încercat să depăşească drama, autoironizându-şi playback-ul într-o reclamă la gumă de mestecat, în care Rob şi Fab se prefăceau că interpretează muzică de operă. Rezultatul a fost că au părut şi mai penibili decât până atunci. Şi nimic nu i-a ferit de furia publicului dezamăgit care le-a aruncat casetele, strigând: "Nişte măscărici de doi lei!".

Dintre cei doi, cel mai slab s-a dovedit a fi Rob Pilatus, care pur şi simplu nu a suportat dureroasa cădere Milli Vanilli, alunecând pe panta drogurilor. Cu atât mai mult cu cât orice încercare de resuscitare muzicală n-a funcţionat. Au vrut să arate că pot, relansându-se ca Rob şi Fab. Dar nu a fost decât un alt eşec: au lansat un album în 1993 (cu single-ul „We Can Get It On”), care s-a vândut în doar... 2.000 de copii. O cifră care l-a aruncat pe Rob într-o depresie fără margini, ajungând la un moment dat şi la reabilitare, în urma ordinului unui judecător, după mai multe acte de violenţă.

Devastat de presa negativă de care aveau parte. Rob a încercat în mod repetat să-şi ia viaţa. Până când i-a reuşit – pe 3 aprilie se vor împlini 21 de ani de la dispariţia lui Pilatus, găsit mort în urma unui cocktail de pastile şi alcool, în apropiere de Frankfurt. Avea 32 de ani.