Mirela Vaida, o nouă intervenţie chirurgicală. Ce îşi doreşte prezentatoarea să schimbe

27 mai, 2021
4 vaida9 jpg jpeg

Mirela Vaida e deci să treacă printr-o nouă intervenţie chirurgicală. Pentru a avea nasul pe care şi-l doreşte,prezentatoare vrea să facă o rioplastie. Artista no este însă la prima experienţă de acest fel.

„M-am născut cu o deviaţie… de sept! Am încercat să o repar, prin operaţie cu «dalta şi ciocanul», în urmă cu vreo 17 ani! A ieşit şi mai strâmb! Şi uite aşa, mi-a fost frică să mai încerc…”, a scris Mirela Vaida pe o reţea de socializare. „Îmi trebuie doar timp pentru recuperare! Dar să vă ţineţi bine când voi apărea cu un nas drept şi cârn, ca la 20 de ani!”, a adăugat ea.

Astăzi este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune, dar drumul până aici a fost unul anevoios.

„Am stat în căminul facultăţii, eram câte şase fete în cameră, aveam paturi suprapuse, băi mixte, foarte urâte, foarte murdare. Am trecut prin toate etapele. Să ştii că m-au ajutat lucrurile astea, mi-au dat o oarecare independenţă, o anumită putere. Nu am făcut niciodată ifose, m-am mulţumit cu puţinul care mi s-a dat. Am cules ce e bun din fiecare situaţie. Am trăit viaţa de student la maximum, fără prea mulţi bani de buzunar, cu pâine cu pateu şi suc accidulat, ca să ne ţină treji toată noaptea, ca să învăţăm în sesiune. A fost frumos, nu regret nimic şi aş lua-o oricând de la capăt. În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii că eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate’’, spunea vedeta TV pentru OK!.

Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG