Modalităţi de a economisi la cumpărăturile alimentare

23 octombrie, 2019
1 femeie la cumparaturi jpg jpeg

Obiceiul de a uita mâncarea în frigider o perioadă prea lungă duce la un stil de viaţă bazat pe risipă şi te obligă să faci cumpărături tot mai des. Indecizia şi nerespectarea unui plan sunt tot factori care te fac să treci peste buget pentru produse de care nu ai neapărată nevoie.

Pentru a nu cheltui tot mai mult pe cumpărături, poţi încerca să foloseşti chibzuit sumele disponibile pe bonurile de masă, dar şi să faci schimbări în dietă sau în coşul de cumpărături. Iată câteva idei care te vor ajuta să nu mai faci risipă de mâncare:

Fă o listă

Planificarea din timp a meselor şi a preparatelor pe care vrei să le găteşti te va ajuta să cumperi doar strictul necesar şi să nu laşi alimentele să expire sau să se strice. Înainte de a merge la cumpărături, stabileşte un plan pe câteva zile sau o săptămână şi limitează-te la produsele din reţete. De asemenea, poţi programa mese bazate pe legume congelate. În felul acesta, vei putea încerca reţete noi folosind alimentele pe care le ai deja în frigider.

Cumpără mai puţină carne

În 2018, românii au cheltuit cei mai mulţi bani pe mâncare dintre toate ţările Europei şi o mare parte din aceasta sumă a fost alocată consumului de carne. Alege o săptămână în care să mănânci doar preparate din legume, în special dacă ştii că o mare parte din banii pe care îi aloci cumpărăturilor se duc pe diferite feluri de carne. Dacă ai obiceiul de a cumpăra carne pe care ulterior nu o mai foloseşti şi o arunci, încearcă să iei cantităţi cât mai mici, care să fie suficiente pentru unul sau două preparate.

Congelează preparatele

Când găteşti prea mult şi vasele rămân aproape pline, nu arunca resturile de mâncare. Congelarea şi păstrarea lor pentru mai târziu te va salva, dacă nu ai pregătit şi alte feluri de mâncare pentru restul săptămânii. Poţi congela şi legumele pe care ştii că nu le vei consuma prea curând, sau bananele prea coapte. Pune fiecare aliment în pungi şi păstrează-l pentru reţete viitoare. Ai grijă doar să nu uiţi de rezervele din congelator, pentru că valoarea lor nutriţională nu va fi la fel dacă rămân îngheţate prea mult timp. Gheaţa acumulată în jurul alimentelor din congelator le va deshidrata, astfel că, în timp, vor avea o textură moale şi le va lipsi gustul. Acest fenomen apare în general în jurul perioadei de 3 luni de la congelare şi afectează orice fel de produs congelat. Ambalarea corespunzătoare a preparatelor pe care le congelezi va asigura o păstrare corectă, pe timp îndelungat.

Caută cele mai bune oferte

Cele mai multe magazine mari oferă reduceri săptămânale sau chiar zilnice. Avantajul este că poţi folosi atât internetul, cât şi revistele oferite de supermarketuri pentru a afla care sunt promoţiile puse la dispoziţie într-o perioadă anume. Când găseşti cele mai bune oferte, cumpără mai mult şi congelează, mai ales în cazul fructelor şi legumelor de sezon sau urmăreşte reducerile oferite în perioadele în care te pregăteşti pentru gemuri, murături sau zacuscă.

 Micile schimbări de obiceiuri vor aduce rezultate atât în portofel, cât şi în dietă, dacă alegi practici organizate şi dacă profiţi de toate alimentele din casa.

Sursa foto: unsplash.com



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg