Momente de cumpănă pentru Mihai Morar! "Una dintre gemene a ieşit pozitiv"

12 octombrie, 2021
1 morar20 jpg jpeg

Mihai Morar a decis să se izoleze după ce una dintre fetiţele sale a ieşi pozitiv la testul pentru coronavirus. Prezentatorul a primit acest “cadou” chiar înainte de ziua sa de naştere.

“DE CE FAC RADIO DE ACASĂ? NU-S SĂNĂTOS?!?. În weekend, una dintre gemene a ieşit ”pozitiv” la testul PCR. Toţi ceilalţi din casă suntem ”negativ”. Deocamdată. Important e că simptomele sunt minore şi toată lumea mea e bine.

Conform noului protocol, o persoană vaccinată inclusiv cu a doua doză, chiar dacă e contact direct, nu trebuie să stea în carantină dacă nu prezintă simptome. Mai mult, eu am efectuată şi doza a treia. Legal, pot circula liber pe străzi, îmi pot vedea, netulburat, de viaţă. Moral, însă, am ales să stau acasă.

Cred că una dintre cele mai mari daune pe care le-a făcut pandemia e aceea că toţi ne-am luat drepturi absolute. ”Sunt vaccinat, pot face orice vreau!” Sau, dimpotrivă, ”e dreptul meu să nu mă vaccinez!” Pe de altă parte, autorităţile şi-au luat dreptul să închidă când vor, ce vor, pe cine vor, uneori, fără nicio explicaţie sau logică. Am văzut chiar şi unii medici care, în numele Cruciadei pandemice, clamau dreptul la dictatură medicală.

Ăsta-i baiul cel mare. Ne-am ”îndumnezeit” cu toţii. Fiecare în micul lui dumnezeu cu ”d” foarte mic. ”Vaccinul ne va mântui” e religia unora. ”Vaccinul ne omoară” e religia altora. ”Legea suntem noi” e secta unora. Iar, Adevărul, vezi bine, nu-i nici la unii, şi nicidecum la alţii…”, spune Mihai Morar.

Prezentatorul explică de ce a decis să se izoleze chiar înainte de ziua sa de naştere şi de ce duşmănia în care trăim a ajuns să îl mâhnească. “Sunt negativ. Şi vaccinat. Şi e şi ziua mea săptămâna asta. Legea mă lasă să ies pe străzi. Dar e moral? Când ştiu atâţia oameni vaccinaţi care au fost ”curieri” de virus de ici-colo. M-am vaccinat ca să fiu ”mai liber” decât ”fratele” nevaccinat? Sau m-am vaccinat ca să mă feresc de paturi de fier şi măşti de oxigen?

…Adevărul e în ”vai, mama noastră” de ţară. Cifrele, procentele, A.T.I.-urile spun totul despre noi. Pentru că, oricare dintre noi, ”ştie el mai bine”. Fiecare s-a ”îndumnezeit”. Şi nu se închină la alţi dumnezei cu d mic. Fiecare deţine adevărul. Dar ştiţi ce ne lipseşte tuturor…?

Când era prim-ministru, Nicolae Iorga îi spune lui Ion I.C. Brătianu de la Tribuna Parlamentului: ”Ce pot să învăţ eu de la un inginer?” Iar Brătianu îi răspunde atât: ”Măsura, domnule, măsura!”

Măsura. Asta ne lipseşte tuturor. Ne-am ”îndumnezeit” toţi, fără măsură. Toţi ştim, chiar dacă nici nu suntem în măsură să vorbim. În România, chiar şi când se iau măsuri, se iau fără măsură. Ne duşmănim, în loc să ne unim, ne măsurăm puterile, în loc să ne adunăm puterile. Am întrecut orice măsură. Ne-am ”îndumnezeit” în dumnezei cu d mic, fără pic de smerenie.

Ne auzim, în măsura posibilităţilor, în fiecare dimineaţă la matinal, la  Radio Zu.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg