Monica Macovei: ”Sunt un om normal care, intrând în politică, a rămas normal”

A venit în blugi, direct de la aeroport. N-a vrut să apară aşa în fotografii, deşi ar fi fost pe placul tinerilor care au votat-o iarna trecută. A lăsat, însă, deoparte saco­ul şi, sub soarele începutului de vară, ne-am aşezat la poveşti.

A venit în blugi, direct de la aeroport. N-a vrut să apară aşa în fotografii, deşi ar fi fost pe placul tinerilor care au votat-o iarna trecută. A lăsat, însă, deoparte saco­ul şi, sub soarele începutului de vară, ne-am aşezat la poveşti. Unele mai sobre, vizând politica (cum altfel?), altele în tonuri neaşteptat de colorate. Şi nici măcar cele câteva picături de ploaie, care ne-au ameninţat din timp în timp, n-au reuşit să ne alunge de pe terasa Moxa.

Aveţi un program ca al unui sportiv de performanţă.

Monica Macovei De-o viaţă sunt aşa! Aşa eram şi când eram studentă, când învăţam zi şi noapte. Aşa am fost şi când m-am angajat, indiferent de ce job am avut...

„Cantonamentul“ ăsta n-are şi o pauză?

Ba da. Sunt câte o săptămână la schi, iarna. Sau două săptămâni în care mă duc să înot, vara, dar şi atunci se întâmplă să lucrez...

Unde mergeţi să înotaţi?

Într-un loc banal, dar poetic, la 2 Mai. Acolo mă duc de când aveam 3 ani, de pe vremea în care mergeam cu părinţii. Mai vin şi prietenii, dorm şi în pod...

Dar un drum spre mare pe motocicletă aţi făcut?

N-am făcut. Nu am motocicletă. (zâmbeşte) Am folo­sit, în campanie, motocicleta celui care făcea înregis­trări video, pentru că, la un moment dat, eu aşteptând taxiul să mergem la o filmare, el era pe motor şi mi-a spus: „Nu mai sta după taxi, că întârziem. Urcă-te în spate, că mai am o cască!“. (râde) Mi-a pus casca şi am plecat prima oară în viaţa mea pe motor. Am văzut şocul oamenilor, la stopuri, când întorceau capul şi mă vedeau pe motor. Şi-apoi am continuat să facem asta, a început să-mi placă şi chiar m-am întâlnit cu moto­cicliştii în Parcul Herăstrău.

Aţi promis că vă veţi lua permisul pentru motor.

Da, aşa e, dar acum construiesc partidul.

De ce un nou partid? Parcă spuneaţi că e vremea independenţilor.

Dacă aş fi putut să fac un partid în 24 de ore, aşa cum se face în Statele Unite, atunci aş fi început de când am candidat să construiesc un partid, astfel încât toată lumea din campanie, dacă voia, să se înscrie. Dar la noi durează cam un an de zile să faci asta. De ce un nou partid? Întrucât clasa politică de astăzi e termina­tă din punct de vedere moral. Toţi au fost cu toţi, PNL cu PDL cu PSD cu UDMR, în toate formulele. Toţi au furat, au minţit, lumea nu mai are încredere în ei – şi pe bună dreptate! Vrem să facem din M10 un partid antisistem, în sensul de anticlasă politică actuală.

Cum se vede România de la Bruxelles?

Cum se vede şi de acasă. Sunt momente în care nu e bine văzută. Acum, cu DNA, e foarte bine văzută, toată lumea vrea să ia exemplu de la noi, inclusiv state cu democraţii consolidate. Când au fost condamnările pentru preşedinţii de cluburi sportive, a fost o nebu­nie! Atunci francezii, spaniolii, italienii veneau şi în­trebau: „Cum faceţi, că şi la noi e corupţie în fotbal?“.

Dar modelul ăsta de justiţie, cu arestări în fiecare zi, cu nume noi aduse la DNA, nu sperie?

Îi sperie pe cei care trebuie. Citiţi articolele din Le Monde, cele de pe site-ul BBC, foarte laudative la adre­sa acestei instituţii anticorupţie. Iar în România func­ţionează anticorupţia.

Ştiţi să-mi numiţi un politician incoruptibil?

În afară, de mine, nu. Poate că sunt, dar nu-i ştiu.

S-a întâmplat să fiţi momită să deveniţi coruptă?

Da. N-am să dau nume, dar mi s-a întâmplat. Eu am aceeaşi maşină din 2001, un Suzuki, şi chiar în prima lună în care eram în Guvern unul dintre colegii din Guvern mi-a spus: „Cum poţi să mergi în maşinuţa asta? E mică, e nesigură, tu eşti ministrul Justiţiei... Hai, că-ţi dau eu o maşină mare!“. Şi eu am făcut nişte ochi! La care el a zis repede: „Doar de împrumut, doar de împrumut!“. (

) Şi asta a fost tot!

Ce extravaganţe vă permiteţi?

Ce înseamnă extravaganţă?

Un obiect de colecţie, un plaisir...

Mi-aş lua Floarea-soarelui a lui Van Gogh, mi-aş lua Chiparoşii lui Van Gogh, mi-aş lua Furtuna lui Van Gogh. Dar n-o să-mi iau niciodată. Am posterele rea­lizate după aceste tablouri pe care le-am pus în cămă­ruţa din Bruxelles – aşa cum îi spun eu garsonierei de acolo – şi sunt la fel de fericită să le privesc pe acelea sau într-un album de artă. Iar dacă merg la un muzeu, pot sta în faţa unei asemenea picturi şi o oră

Vă place doar tabloul sau şi floarea-soarelui?

Van Gogh a făcut din floarea-soarelui o explozie, un simbol al soarelui multiplicat de n ori. Iar galbenul este o culoare cu încărcătură extrem de pozitivă şi in­tră în tine, ţi-aduce lumină şi în suflet.

De ce nu se regăseşte şi în cromatica garderobei dvs.?

E-adevărat, garderoba mea e compusă mai mult din cămăşi albe şi costume negre sau cu mici variaţii cu dungi gri. Dar am făcut o schimbare în campanie, când mi s-a spus să ies din alb şi negru, şi aşa au apărut în garderoba mea blazerele albe, roşii, albastre, mov.

Cât de sus i se permite unei femei să urce în ierarhia politică românească?

Cât vrea ea. Eu nu cred în obstacole puse de alţii doar pentru că eşti femeie şi nici nu cred că românii n-ar vota o femeie ca preşedinte, cum am tot auzit.

Aţi fost ministru, candidat la preşedinţie, europarla-mentar... V-aţi vedea în postura de prim-ministru?

Mă văd şi în postura asta. A fi ministru, prim-minis­tru, preşedinte sau europarlamentar sunt lucruri pe care eu le iau foarte în serios şi nu-mi frec mâinile de bucurie, ca alţii. E o răspundere foarte mare, când nu mai ai viaţă privată, nu mai ai timp de familie...

Cum sunteţi fără haina de politician?

Sunt aceeaşi persoană, cu sau fără ea. Sunt un om normal care, intrând în politică, a rămas normal. Asta e diferenţa dintre mine şi ceilalţi politicieni din România.

Dacă aţi lua firul vieţii înapoi, aţi mai accepta propunerea lui Traian Băsescu sau aţi asculta-o pe mama dvs., care n-a fost de-acord cu numirea în funcţia de ministru de justiţie?

Da, mama mi-a spus atunci: „Iar îmi laşi copilul pe cap!“. (

) Da, aş accepta.

Ştiind şi reproşurile băiatului?

Da. Doar că, atâta cât am fost ministru, nu mi-a re­proşat nimic, era mai mic. Când am candidat la preşe­dinţie, însă, n-a fost de-acord.

Acum vă mai ceartă?

Da, îmi spune că trebuie să mă ocup mai mult de familie şi câteodată se mai uită peste ce spun public şi-mi face observaţii: „Ai început bine“, „n-ai terminat bine“, „trebuia să-ţi construieşti speech-ul aşa“...

Şi ţineţi cont de sfaturile lui?

Ţin cont.

Se va întoarce în ţară sau are un viitor departe de casă?

Eu spun că se va întoarce. Deocamdată studiază.

V-aţi gândit vreodată să părăsiţi România?

Nu. Iar eu rămân în România pentru că vreau să rămân în România.

Trăiţi pentru politică?

Nu, trăiesc pentru a le face bine oamenilor. Când spun „politică“, nu mă refer la „a avea putere şi a mă servi pe mine“, ci la ce pot face eu pentru oameni.

Câte eşecuri vă permiteţi?

Nu gândesc în felul ăsta. Dar când o să simt că asta e ultima oară când încerc, o să simt şi cu asta gata.

Ce v-ar putea da înapoi?

Convingerea că chiar nu se poate, pe care încă nu o am.

foto: sorin stana. Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, strada Mihail Moxa, nr. 4, Bucureşti