Monica Tatoiu va face Sărbătorile imobilizată la pat

20 decembrie, 2017
Monica Tatoiu la pat jpeg

În urma unei accidentări, cunoscuta femeie de afaceri a ajuns de urgenţă la spital.

image

Tocmai ce-a încheiat un alt şir de vacanţe, de la cald la rece şi dintr-o parte în alta a Globului. Însă ultima sa incursiune la schi, în Cervinia, undeva în domeniul schiabil Valle d'Aosta din Italia, s-a încheiat brusc şi trist.

"Am căzut şi mi-am fracturat şoldul bun. Trebuie să mă operez urgent. Nu o să mă mai auziţi ceva vreme", a anunţat Monica Tatoiu ieri pe contul personal de socializare, ataşând o fotografie cu ea întinsă pe pat.

image image

Mai târziu, a explicat şi de ce crede că i s-a întâmplat să se accidenteze:

"Ştiu de ce am fost pedepsită. Nu m-am ţinut de cuvânt în faţa Tatălui când am promis fără TV şi m-am certat cu mama. Când chiar crezi în Dumnezeu, responsabilităţile tale sunt mai mari decât ale aceluia care nu înţelege. Lui, ei, i se iartă. Pentru că sunt iresponsabili. Noi, cei ce ne închinăm Lui, trebuie să fim responsabili. Doar că sunt acum atât de debusolată. Rugaţi-vă pentru mine chiar dacă poate nu o merit. Mulţumesc".

Monica Tatoiu a mai suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul şoldului anul trecut, în martie.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg