Motivul pentru care Meghan şi Harry au vizitat Sussex-ul. E pentru prima oară când au ajuns aici!

3 octombrie, 2018
1 meghan arrives sussex harry a jpg jpeg

Astăzi, Ducele şi Ducesa de Sussex au vizitat pentru prima dată comitatul Sussex, cel de la care le provine titulatura. După cum era de aşteptat, cuplul princiar a fost primit cu urale şi căldură de către supuşii regali, care s-au bucurat să-i vadă pe Harry şi Meghan în carne şi oase.

Pentru această ocazie, Meghan a purtat din nou un outfit stylish, compus dintr-o cămaşă de mătase, o fustă conică, în culoarea smaraldului, şi un trench coat nude. La fel de elegant a fost şi Prinţul Harry, care a purtat un costum elegant, într-o nuanţă deschisă de gri.

image

Şi deşi, aparent, vizita Ducilor de Sussex este una cordială, pe agenda lor figurează evenimente importante. Astăzi, cei doi au petrecut timp cu victimele hărţuirii sexuale, ascultându-le poveştile tulburătoare şi implicându-se activ în bunăstarea lor. De altfel, pe fostul ei blog, The Tig, Meghan a militat dintotdeauna pentru drepturile femeilor şi a încurajat vorbitul deschis în legătură cu traumele suferite. ”Sunt mândră să fiu femeie şi o feministă convinsă”, declara ea anterior.

image

Vizita din Sussex deschide o serie de întruniri şi călătorii oficiale pentru Ducii de Sussex. În timpul şederii în regiunea Sussex, cuplul vor merge în Chichester, Bognor, Brighton şi Peacehaven.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg
Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg