Motivul pentru care Mihai Trăistariu vrea să se vaccineze: ''Nu am zis niciodată că virusul nu există''

18 ianuarie, 2021
1 traista jpg jpeg

Mihai Trăistariu are convingerea că artiştii vor muri de foame dacă nu se vor vaccina. Artistul are convingerea că doar aşa putem să scăpăm de virus. Atfel, tot mai multe persoane vor trebui să se reprofileze.

”Nu m-aş fi vaccinat niciodată dacă nu aş fi fost forţat de împrejurări. Aşa cum nu m-am testat niciodată până acum şi am pierdut o vacanţă în Grecia din cauza asta. Nu am zis niciodată că virusul nu există. Chiar am vreo 50 de cunoştinţe care au făcut boala. Vreo 40 n-au avut niciun simptom, iar ceilalţi 10 au avut manifestări ale bolii, dar trăiesc şi astăzi. Bătrânii sunt cu risc şi bolnavii. Ei ar trebui să stea acasă. Nu obligaţi, ci să li se recomande. Nu putem bloca toată omenirea pentru ei. Altfel noi, cei tineri, murim de foame”, mărturiseşte Trăistariu.

Artistul se gândeşte chiar să se mute din ţară.

„Specialiştii mondiali zic cam aşa: dacă nu se vaccinează cel puţin 70 la sută din populaţia globului, vaccinarea în masă e inutilă şi nu mai scăpăm de virus niciodată. Şi-atunci, matematic vorbind, pentru mine ca artist sunt doar două soluţii ca să pot cânta din nou: ori mă vaccinez cu ochii închişi şi sper c-o s-o facă toată planeta şi se stinge pandemia în doi-trei ani, după care putem concerta, ori mă mut la Dubai sau într-una din cele patru ţări care nu au impus restricţii şi trăiesc liber. Dar continui acolo cu business-urile mele, cântatul rămânând doar o amintire. Vaccinaţi-vă! Cu încredere! Nu moare nimeni şi nici nu-ţi bagă nimeni cipuri”, adaugă solistul.



Recente pe Ok! Magazine

andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg