Musty a fost eliminat de la "Surviivor România 2021". Fratele lui Kamara a făcut primele declaraţii: "Am simţit chestia asta"

8 martie, 2021
4 musty eliminat de la survivor 3 jpg jpeg

Competiţia a luat sfârşit pentru el, se întoarce în România la familie, la copii!

Musty a fost nominalizat pentru eliminare la "Survivor România 2021". Nu e prima oară când se întâmplă asta, colegii de echipă l-au propus de mai multe ori, de ceva timp îşi doreau să îl scoată din echipă. Iată că de data aceasta a fost nominalizat şi eliminat. 

A părăsit competiţai şi a făcut primele declaraţii. E mulţumit de activitatea lui în concurs şi e fericit că în curând o să îi vadă pe cei dragi.

„Azi dimineaţă cu colegii mei am terminat un proiect pe care îl aveam de la început, o plută, pentru ca aveam nevoie de mai multă hrană. Am simţit chestia asta, zilele astea aveam în cap că se va întâmpla. Am emoţii, dar nici prea multe.

Îmi este dor de proiectele mele, de copiii mei, de familia mea. Mi-a plăcut foarte mult aventura asta. Mă duc cu capul foarte sus şi sunt mândru de chestiile pe care le-am făcut pentru colegii mei şi pentru mine. Sunt mândru de multe lucruri pe care le-am trăit aici la Survivor”, a spus Musty la Kanal D.

musty eliminat de la survivor 1 jpg jpeg

Kamara, dezvăluiri neaşteptate despre fratele lui. Musty de la Survivor România are trei copii cu trei femei

De profesie inginer de sunet, Musty Camara are 39 de ani şi are o poveste de viaţă impresionantă. Cu o copilărie şi o adolescenţă trăite în mai multe ţări, după moartea tatălui său, survenită când el avea doar 2 ani, e un spirit liber şi neînfricat. La doar 15 ani a plecat de acasă, ca să studieze şi să muncească, a făcut naveta între Franţa şi Coasta de Fildeş, stabilindu-se câţiva ani mai târziu în Tenerife. Din 2015 trăieşte în România. Are trei copii!

Kamara (44 de ani), fratele mai mare cu 5 ani, a povestit însă mai multe despre Musty, cum era în copilărie şi ce năzbâtii făcea. “El de mic era întreprinzător, a început să meargă la 7 luni, atât de precipitat a fost. Avea 2 ani, eu 7, când am trecut printr-o întâmplare, eram acasă, în bucătărie, mama era în spital, internată cu ocluzie intestinală după ce a născut-o pe sora noastră. La un moment dat am auzit pe cineva strigând la geam numele lui Musty. Şi m-am dus în sufragerie, stăteam la etajul 6 în Drumul Taberei şi l-am văzut pe pervazul geamului, se suise pe canapea şi apoi pe geam. Şi era acolo, la etajul 6, se uita în jos. Îl strigă cineva şi el s-a dus să se uite. Şi când l-am văzut nu mi-a venit să cred, m-am dus încetişor pe la spate să-l prind. L-am tras, am căzut cu el pe canapea şi de atunci am bătut toate geamurile în cuie”, a povestit Kamara.

Foto: Kanal D



Recente pe Ok! Magazine

Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg