N-are nevoie de paşaport pentru a călători, însă Regina nu pleacă nicăieri fără hârtia igienică preferată şi o rezervă de sânge. Ce altceva mai are în bagaje?

26 mai, 2019
12 gettyimages 140841375 jpg jpeg

Depozitul personal de sânge

În timp ce noi, muritorii de rând, ne împachetăm lucrurile esenţiale, precum periuţa de dinţi şi crema hidratantă, de pildă, atunci când ne pregătim să plecăm undeva, Regina Marii Britanii nu se deplasează nicăieri în lumea asta fără rezerva de sânge destinată Alteţii Sale. Conform celor dezvăluite de The Telegraph, anturajul de 34 de persoane care o însoţeşte peste tot pe una dintre cele mai importante persoane din lume cuprinde, evident, şi doctorul său personal.

gettyimages 129623324 jpg jpeg

Acesta are o misiune de importanţă crucială. Înainte de-a începe deplasarea, el trebuie să se intereseze care sunt toate spitalele din zona în care va sta Regina, în caz că va fi nevoie de ele. “Iar, în ţările în care nu există o rezervă mulţumitoare de sânge, în băncile lor de sânge, Regina şi Prinţul de Wales călătoresc întotdeuna cu rezervele lor de sânge oriunde ajung aceştia”, declară o sursă pentru publicaţia menţionată.  

gettyimages 699191656 jpg jpeg

Şi, pe lângă această rezervă de sânge o-bli-ga-to-ri-e, echipa medicală regală are întotdeauna disponibil şi un defibrilator, în caz de nevoie.

gettyimages 144551891 jpg jpeg

Hârtie igienică… regală

Dacă nu ştiaţi până acum, ei bine, Regina Marii Britanii are preferinţe precise în legătura cu hârtia igienică folosită. Şi, pentru a nu risca să se ajungă în cine-ştie-ce colţ de lume în care nu există brandul favorit al Reginei, acesta se împachetează negreşit în bagajele Alteţei Sale.

gettyimages 94688177 jpg jpeg

“Toate obiectele sanitate sunt marcate şi sigilate pentru ca întregul anturaj al Reginei să ştie că sunt rezervate pentru Alteţa Sa”, declară o sursă pentru presa britanică. Aţi citit bine, hârtia igienică e sigilată!

gettyimages 543419650 jpg jpeg

Care este anturajul Reginei?

Când citim prin presă despre călătoria Reginei efectuată doar cu un alt membru al familiei regale britanice, nu există aşa ceva! Niciun membru al familiei regale britanice nu călătoreşte singur sau doar însoţit de vreo rudă! Majesteatea Sa are, cum spuneam, un anturaj de 34 de oameni oriunde călătoreşte.

gettyimages 114455626 jpg jpeg

Dintre aceştia, Master of the Household se asigură că toate detaliile călătoriei şi cateringul sunt aşa cum trebuie să fie. Există, de asemenea, şi o grămadă întreagă de secretari. De fapt, chiar şi secretarii au propriii lor secretari. Mai mult, nu se pleacă nicăieri fără stilişti şi cele două persoane care o îmbracă şi o dezbracă pe Regină. Hair stilistul, valetul, cele două asistente personale, personalul militar, câţiva jurnalişti şi bodyguarzii sunt şi ei nelipsiţi din preajma Alteţei Sale la orice deplasare.

gettyimages 145656234 jpg jpeg

Leacul pentru oboseala cauzată de schimbarea de fus orar

gettyimages 130288165 jpg jpeg

Când job-ul tău include călătorii aproape neîntrerupte, e limpede că ajungi câteodată să ai de-a face şi cu oboseala cruntă cauzată de schimbarea de fus orar. Dar se pare că anturajul medical al Reginei a găsit leacul pentru aşa ceva! Regina Elisabeta a II-a nu ezită să ia tratamente homeopate pentru aşa ceva, care cel mai probabil funcţionează.

gettyimages 130291158 jpg jpeg

Săpunul nelipsit

În funcţie de motivul călătoriei şi durata ei, bagajul Reginei variază mult. Totuşi bagajul de bază constă în două cutii imense cu haine, nouă valize şi alte cinci cutii mai mici cu obiecte personale. Totuşi, de multe ori, se adaugă bagaj în plus. De pildă, când a vizitat China, Majestatea Sa a călătorit cu un exces de 12 valize faţă de cât ia de obicei, iar toate acestea conţineau cadouri pentru toţi preşedinţii de stat cu care se întâlnea.

gettyimages 543420766 jpg jpeg

Anturajul Alteţei Sale are întotdeauna grijă să împacheteze şi diverse lucruri care să-i ocupe timpul Reginei atunci când are timp liber în deplasările ei, ca reviste şi puzzle-uri, de pildă. Mai mult, Majestatea Sa pretinde ca, de fiecare dată, să aibă pernele ei preferate cu ea, dar şi câte o sticlă caldă la culcare, câteva fotografii de-ale familiei şi săpunul favorit, neapărat cel cu miros de pin. Şi, zău, poate cineva să-i refuze asemenea mici plăceri?  

gettyimages 129625679 jpg jpeg

Foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Regele Felipe și a vizitat fiica în Armată jpg
FotoJet Meg și Wallis jpg
Harry si Meghan GETTY jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu, in turneu european la 100 de ani dupa Regele Ferdinand si Regina Maria   Casa Regala jpg
Kate si William in Windsor  jpg
Regele Charles jpg
Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg
printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg