Nelu Ploieşteanu a murit. Artistul avea coronavirus. Povestea lui de viaţă te lasă fără cuvinte

Grea pierdere pentru muzica lăutărească! Ne-a fost pansament pentru suflet, dar azi noapte a plecat pentru totdeauna. Nelu Ploieşteanu a murit.

 Artistul avea coronavirus şi era internat la spitalul Floreasca, unde ajunsese în stare gravă. Solistul avea plămânii extrem de afectaţi şi era ţinut în viaţă doar de aparate, dar familia a sperat până în ultima clipă într-o minune.  Decesul a fost confirmat de cei de la SMURD, pe Facebook. 

"Am învăţat să cânt la acordeon pe prispă"

Costum bleumarin, batistă roşie la rever. Nelu Ploieşteanu nu apărea oricum în faţa publicului. Avea prestaţie, avea candoare, era un gentelmem. Pare că a luat totul de la viaţă, dar ea nu i-a dat cât ar fi vrut.

 A urcat pe scenă şi când şi-a pierdut părinţii sau fraţii, dar nu a lăsat niciodată să se vadă ce dramă trăia.

„M-am născut într-o familie nevoiaşă. Părinţii mei erau tot muzicieni şi am moştenit această pasiune de la ei. Am învăţat să cânt la acordeon pe prispă. Eram patru copii, tatăl meu câştiga cam 500, 600 de lei la o nuntă şi din ăia trăiam. Eram săraci, dar fericiţi, împărţeam totul”, îmi mărturisea cu ceva timp în urmă Nelu Ploieşteanu.

Soarta i se schimbă rapid şi cântările încep să curgă.

“Din primii bani, pe care i-am câştigat la o nuntă, mi-am cumpărat un costum şi o cămaşă, am avut întotdeauna pasiunea asta pentru haine”. În ‘77 se mută cu chirie în Bucureşti şi termină Şcoala Populară de artă. Nu îşi bate capul prea mult cu studiile, pleacă afară şi începe să simtă gustul banilor. “Veneam din străinătate şi vindeam casete video, cafea, aşa am reuşit să pun bani deoparte şi la 30 de ani să îmi cumpăr o casă. Am fost plecat şi pe vas de croazieră”.

 “Îmi plăcea să trăiesc. Îmi luasem o motocicletă şi mergeam fără permis, am venit cu ea şi la Bucureşti. Nu îmi era teamă, mă cunoşteau toţi miliţienii”.

Iubeşte provocările, aşa că, după câteva ieşiri peste hotare, lăutarul se stabileşte în Germania, dar nu poate să stea prea mult departe de ţara în care cunoscuse succesul. “Am locuit şase ani în Germania, din şase în şase luni veneam în ţară şi plăteam o cotă statului român. Mi s-a oferit o casă să rămân, banii erau frumoşi, dar nu am putut. Mi-au plăcut femeile în Germania , eu fiind un admirator al sexului frumos”.

A cântat la vreme de bucurie, dar şi când durerea era de nesuportat. ”Am cântat şi când a murit mama şi când l-am pierdut pe fratele meu. În ziua când a murit fratele meu am plecat la o nuntă cu Maria Cârneci. Când ea îşi făcea programul, eu stăteam şi plângeam, după mă urcam şi continuam. Nu puteam să-i stric miresei cea mai frumoasă zi. La sfârşitul recitalului, no a mai suportat suferinţa şi i-a mărturisit unui oaspete de la petrecere. cineva îmi spune: >. Mi-au dat lacrimile şi i-am mărturisit:  Nu m-a crezut, aşa că a mers cu mine, a văzut, a rămas impresionat şi mi-a dat 1.500 de dolari pentru înmormântare”.

Ar fi putut să aline sufletele şi şi peste hotare, dar fobia de avion l-a împiedicat să călătorească. „Am fost invitat în Helsinki pentru un concert cu Emir Kusturica, pe care îl cunoscusem în România. Urma un turneu în America de Sud, dar nu am putut să plec. Mi-e teamă de avion”.