Primele fotografii oficiale de familie

Imediat după momentul balconului, când prinţul William şi aleasa inimii lui, Catherine, au salutat mulţimea şi s-au sărutat de două ori, întreaga familie s-a reunit pentru o serie de fotografii.

Regina Elisabeta a II-a
a fost cea care a dat tonul acestui moment, cerându-le tuturor membrilor familiei sale să nu lipsească de la poză. Astfel, în Sala Tronului din Buckingham Palace, rând pe rând au dat curs acestei solicitări, pe lângă cei doi miri, Miss Grace van Cutsem, Miss Eliza Lopes, ducele de Edinburgh, Margarita Armstrong-Jones, Lady Louise Windsor, William Lowther-Pinkerton, Tom Pettifer, Camilla, ducesă de Cornwall, prinţul Charles de Wales, prinţul Harry de Wales, precum şi părinţii miresei, Michael şi Carole Middleton, dar şi James şi Philippa, fratele şi, respectiv, sora ei.

Tabloul de familie a fost realizat de un fotograf angajat al Clarence House, ce ţine de Casa Regală Britanică.

Vezi aici fotografiile oficiale de familie

Foto: GettyImages/Guliver

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA