Nick Gordon, mesaj emoţionant pentru regretata Bobbi Kristina Brown

31 ianuarie, 2017
nick gordon jpeg

S-au împlinit doi ani de când Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei Whitney Houston, a fost găsită inconştientă în cada din reşedinţa sa. Acesta este şi motivul pentru care Nick Gordon, cel care a fost de altfel inculpat pentru moartea tinerei, a postat pe reţelele de socializare un mesaj emoţionant adresat lui Bobbi.

Nick a postat un mesaj comemorativ pe Twitter

Nick, care a susţinut tot timpul că tânăra a fost femeia pe care o iubeşte, a postat pe Twitter un mesaj de dragoste, comemorativ. ”Eşti primul lucru la care mă gândesc dimineaţa şi ultimul lucru la care mă gândesc înainte să adopt. Te iubesc şi-mi lipseşti, îngerul meu”, a postat el în dreptul unor fotografii în care apare alături de Kristina, sărutând-o.

image

Mesajul acestuia a stârnit numeroase mesaje de compasiune din partea fanilor internauţi, dar şi câteva mesaje furioase, referitoare la partea lui de vină în evenimentul tragic.

Amintim că fiica regretatei Whitney Houston a murit, la vârsta de 22 de ani, după ce a stat şase luni în comă. Ea a fost găsită inconştientă în apartamentul ei din Atlanta chiar de către Gordon, tânărul pe care Houston îl creştea în casa ei încă de când acesta avea 12 ani drept fiul ei.

Şi deşi artista nu l-a înfiat legal pe Gordon, el şi Bobbi Kristina au fost crescuţi ca doi fraţi. În 2012, însă, după moartea lui Whitney Houston, fiica artistei a anunţat că ea şi Gordon au o relaţie amoroasă. În ianuarie 2014, Bobbi Kristina i-a surprins pe toţi spunând că ea şi Gordon sunt acum soţ şi soţie. Totuşi, după moartea ei, avocatul familiei a dezvăluit că tânăra nu a fost niciodată, legal vorbind, căsătorită.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg