Nicolae al României şi Alina Binder au ajutat la strângerea unui munte de deşeuri de plastic

16 aprilie, 2018
30729100 10156075888754765 2795989010655215616 o jpeg

Cei doi au răspuns afirmativ unei noi provocări iniţiate de organizaţia Tăşuleasa Social.

image

După acţiunea de împădurire de acum două săptămâni, cuplul princiar a participat la o acţiune de igienizare. Practic, "s-au încărcat din 5 judeţe din România şi descărcat la Cluj 35 de tiruri pline cu deşeuri din plastic acumulate doar în 10 zile şi adunate de 23.000 de elevi şi profesori din 174 de şcoli", după cum a explicat însăşi Alina Binder pe pagina personală de Facebook.

"A fost o deosebită plăcere să particip la cel mai mare proiect de reciclare din România. Pentru mine a fost o onoare şi un avânt pentru alte activitţăi de genul acesta", a mai scris soţia lui Nicolae al României.

Împreună, cei doi au pus umărul la colectarea unui munte de PET-uri, pe care copiii le-au colectat în timpul vacanţei de Paşte, din gospodăria proprie. Una dintre imagini ne arată dimensiunea pericolului reprezentat de deşeurile din plastic.

image

"Suntem abia la jumătate cu descărcatul tirurilor care au colectat sacii cu deşeuri de plastic de la şcolile implicate în programul Ziua Bună. Plasticul va fi valorificat de o firmă specializată, în următoarele zile. Este incredibil, chiar şi pentru noi, cât plastic se poate aduna în doar câteva zile. Mesajul e unul cât se poate de clar: România trebuie sa recicleze!", au transmis cei de la Tăşuleasa Social.

Iată câteva imagini din timpul acestei acţiuni de ecologizare.

Foto: Andrei Dascalescu, Razvan Anton



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg
charlene monaco beatrice borromeo profimedia 0864842794 jpg
Regina Letizia a Spaniei alături de Regina Rania a Iordaniei, Profimedia (6) jpg
Carole Michael Pippa James Middleton GettyImages 1144555676 jpg
Charles Spencer   captura de ecran png