Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare. Fostul preşedinte ale Franţei va purta o brăţară electronică

7 octombrie, 2021
3 nicholas sarkozy condamnat la inchisoare profimedia 0636892918 jpg jpeg

Unul dintre procesele care i-a blocat şansa de-a reveni la Palatul Élysée pentru un al doilea mandat s-a finalizat cu o condamnare ruşinoasă.

Deşi în România ceea ce a făcut fostul preşedinte francez nu pare prea grav, cheltuirea unei sume duble faţă de cea permisă în campania electorală, iată că justiţia din Hexagon l-a găsit vinovat pe Nicolas Sarkozy (66). El a primit o condamnare de un an pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2012, în decursul căreia a cheltuit aproximativ 22,5 milioane de euro, de aproape două ori peste suma legală.

Culmea este că, în pofida efortului financiar şi a riscurilor juridice asumate, Sarkozy a pierdut atunci alegerile în faţa socialistului François Hollande. Şi, din culisele procesului, aflăm că fostul preşedinte ar fi ignorat două note de la contabilii săi, care avertizau despre problema banilor.

Procesul i-a dat mari bătăi de cap lui Nicolas Sarkozy, care a sperat că va putea reveni la Palatul Élysée pentru un al doilea mandat. Din păcate, aceasta nu este singura sa luptă cu justiţia. Acum şapte luni, Sarkozy a mai pierdut un proces, în care a fost acuzat de corupţie şi trafic de influenţă. Tribunalul a considerat că Sarkozy, şef al statului între 2007 şi 2012, a beneficiat de pe urma unui sistem dublu de contabilitate creat pentru a putea eluda limitele de cheltuieli de campanie impuse de legea franceză, informează Agerpres.

Astfel,

, din luna martie, dintre care doi cu executare şi unul de arest la domiciliu, pentru corupţie şi trafic de influenţă.

Sentinţa va fi executată sub un regim de supraveghere cu brăţară electronică, ceea ce înseamnă că fostul preşedinte francez nu îşi va petrece următorul an în închisoare. Oricum, e de aşteptat ca fostul preşedinte francez poate să facă apel.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg