Interviu

Nicole Kidman, dezvăluiri incitante: „Nu am multe schelete în dulap, nu ascund poveşti întunecate“

Nicole Kidman, dezvăluiri incitante: „Nu am multe schelete în dulap, nu ascund poveşti întunecate“

Actriţa continuă să ne arate că este una dintre cele mai talentate voci ale generaţiei ei şi este pregătită pentru orice provocare.

Cu o carieră de aproape patru decenii, actriţa de origine australiană în vârstă de 53 de ani ne-a surprins cu fie­care rol al său, dar parcă am descoperit o altă latură a talentului ei în cele mai recente miniserii în care a acceptat să joace tocmai pentru că o incită şi o provoa­că să se autodescopere. Producţia Big Little Lies i-a adus numeroase premii şi aprecieri ale publicului, iar The Undoing, miniseria re­centă, difuzată de HBO, are toate şansele să o ducă pe acelaşi drum al succesului. Bazat pe romanul You Should Have Known al lui Jean Hanff Korelitz şi avându-l drept protagonist şi pe Hugh Grant, serialul are în el reţeta suc­cesului. Filmul The Undoing o portretizează pe terapeutul Grace Fraser, interpretată de Nicole, al cărei univers perfect este dat peste cap de o serie de evenimente, printre care şi o crimă, care îi aştern în faţă un destin la care nu se aştepta. După dispariţia subită a soţului ei, medicul Jonathan Fraser, interpretat de Grant, totul ia o întorsătură dramatică, ase­zonată cu secrete şi drame neaşteptate.

Filmările au ţinut-o departe de Nashville, locul unde locuieşte alături de soţul ei, Keith Urban şi de fiicele lor, Sunday (12) şi Faith (9), însă familia rămâne pe primul loc. În cele ce urmează, OK! a stat de vorbă cu Nicole despre redescoperirea pasiunii pentru serialele de televiziune, puterea pe care i-o dau cei de acasă şi cum ţine pasul cu vremurile moderne.

Ce te-a atras cel mai mult la noul proiect, serialul The Undoing?

Nicole Ceea ce m-a atras în acest proiect este faptul că totul se petrece în mod neaşteptat, sunt multe schimbări de situaţie şi nimic nu e ceea ce pare. Partea fascinantă este faptul că omul ajunge să se avânte în necunoscut pentru ca, mai apoi, să alegem ce vrem să vedem şi ce vrem să credem.

Ai avut mule proiecte foarte apreciate în ultima perioadă. Ce-ţi doreşti de acum încolo, având în spate o carieră de mega-succes?

Sper să aleg bine şi de acum încolo. Să am ocazia să optez pentru proiecte care mi se potrivesc, deoarece am avut o perioadă lungă de timp în care nu aveam opţiunea asta, nu aveam de unde să aleg un proiect bun, pentru că nu mi se oferea. Iar abia acum realizez ce oportunitate este asta pentru mine.

La ce să ne aşteptăm de la această miniserie?

Este o producţie cu un puternic impact emoţional, care arată că, de multe ori, contează ce alegem să credem. Este şi un serial despre o căsnicie, un fiu, e un thriller foarte captivant. Sunt şase ore, de fapt, pe care le devorezi pur şi simplu dacă alegi să-l vezi pe tot odată. Fiecare episod te lasă “în pom” şi vrei să vezi imediat ce se întâmplă în următorul.

Ai jucat multe roluri în care personajele sunt extrem de solicitante. Te-au marcat în vreun fel? Cum le gestionezi?

De multe ori, când rolul reprezintă o traumă, corpul tău nu ştie diferenţa. Începi să joci şi devii acel cineva cu totul. Sunt conştientă că trebuie să rămân sănătoasă la cap ca să pot intra şi în pielea altor personaje. Dar, spre exemplu, după filmările la serialul acesta, care s-au terminat în iunie 2019, mi-am luat cinci luni de pauză. Apoi am început filmările pentru The Prom, un musical în care joc alături de Meryl Streep şi Kerry Washington. A fost o pauză destul de lungă atunci.

Când ţi-a fost cel mai greu să te destăinui în legătură cu ceva ce te-a afectat?

Nu am multe schelete în dulap, nu ascund poveşti întunecate. Mă eliberez prin artă, dar mă şi încarc prin ea. Am interpretat-o pe Celeste în Big Little Lies şi rolul meu a însemnat 14 ore pe ecran, ceea ce este extrem de mult de filmat. Dar a fost o eliberare profundă, m-a ajutat în moduri neaşteptate.

Te-ai implicat foarte mult şi în acest proiect alături de Reese Witherspoon. Ce te-a determinat să fii şi producător pentru Big Little Lies?

Voiam să-mi controlez soarta, ca să spun aşa. Ca actor, eşti mereu la mila celorlalţi, a regizorilor, în special. Şi asta e de multe ori extrem de frustrant. Am simţit nevoia să creez ceva de la zero şi de aceea am decis să lucrez cu Reese şi să producem această serie.

Ai jucat tot mai multe personaje de serii TV. Crezi că acestea vor înlocui filmele de pe marile ecrane?

Ca actriţă şi ca producător, sunt extrem de recunoscătoare că există aceste soluţii precum HBO, Netflix, Amazon etc., care ne ajută să spunem poveşti. E o oportunitate imensă, mai ales în perioada asta. Dar iubesc în continuare filmul, ador să stau în scaun la teatru şi să împărtăşesc trăirile cu ceilalţi. La 14 ani, eu chiuleam de la şcoală ca să merg la cinema, unde mă inspirau producţiile lui Kubrick şi ale lui Fellini. Dar, în egală măsură, îmi place să mă tolănesc pe canapea şi să urmăresc producţiile şi serialele din zilele noastre. Cred că nu vor dispărea nici producţiile de cinema, e doar o perioadă.

Pare că eşti într-o perioadă bună alături de soţul tău, Keith Urban. Mutarea în Nashville a însemnat o schimbare majoră pentru voi?

Sunt extrem de introvertită, tăcută, sunt mai degrabă genul care preferă să stea acasă. Sunt foarte sensibilă şi capacitatea mea de a face faţă tensiunilor nu e atât de mare, aşa că prefer să mă retrag sau să nu intru în situaţii tensionate. Când ajung acasă, cel mai mult îmi doresc să-i strâng în braţe pe ai mei, pe Keith, pe fetiţe, asta mă încarcă cel mai tare şi sentimentul acesta de dor şi de apropiere ne ţine uniţi.

Dar în afară de familie, cine te ajută să nu simţi presiunea celebrităţii?

Sunt extrem de norocoasă să am un grup de prieteni în viaţa mea cu care mă ştiu de când aveam vreo trei ani. Uite, acum îmi vine să plâng şi să le spun cât de recunoscătoare sunt că-i am în viaţa mea.

Ai vrea ca lumea să ştie ceva despre tine?

Da, că mă trezesc întotdeauna cu o stare de spirit bună şi chiar şi Keith îmi spune mereu că lumea ar trebui să ştie asta despre mine, pentru că e un lucru rar. Asta e adevărul, mereu sunt bucuroasă când mă trezesc, dar nu ştiu de ce nici acum. Ce pot să spun?! E minunat!

 

Modifică Setările