Nicole Kidman: "Mie îmi place să mă căsătoresc mai întâi şi abia după nuntă să ajungem să ne cunoaştem!"

8 aprilie, 2020
3 nic2 jpg jpeg

L

La magnitudinea notorietăţii şi a talentului ei, fosta soţie a lui Tom Cruise şi câştigătoarea unui binemeritat Oscar duce o viaţă surprinzător de discretă, departe de Hollywood.

Nicole a dat dovadă, atât în cei peste 35 de ani de carieră, cât şi în tumultuoasa ei viaţă amoroasă, de o spontaneitate înnăscută, de-o capacitate evidentă de-a surprinde şi-a se reinventa. „Sunt sălbatică de-a dreptul, sunt atât de spontană, chit că e în beneficiul sau în detrimentul meu. Aşa am fost dintotdeauna!“, confirmă Kidman. 

După extrem de mediatizatul divorţ de Tom Cruise, în 2001, când toată lumea o considera de domeniul trecutului în Hollywood şi nu mai voia să aibă de-a face cu ea, frumoasa australiancă şi-a refăcut din temelii cariera, obţinând chiar şi un Oscar pentru prestaţia sa din The Hours (2002). La fel de surprinzătoare a fost şi-n 2006, când a dat mariajului încă o şansă, în ciuda faptului că nu ştia mai nimic despre proaspătul ei soţ, Keith Urban (51): „Ştiu că e ciudat, dar mie îmi place să mă căsătoresc mai întâi şi abia după nuntă să ajungem să ne cunoaştem!“. O superbă contradicţie, o uimitoare şi neobosită artistă, care adoră provocările  şi  trăieşte pentru prezent, învăţând, totuşi, pe de rost  fiecare lecţie de viaţă din trecut! Cunoscută pentru  originea ei australiană, Nicole s-a născut, de fapt, pe insula Oahu din Hawaii. 

Părinţii ei, psihologul şi biochimistul Antony şi asistenta  medicală  Janelle  (79), se aflau cu viză de studii în  Statele Unite,  când  a venit pe lume fiica lor. La numai câteva luni după naştere, micuţa Hōkūlani, care înseamnă Stea Divină în hawaiiană, s-a mutat cu familia ei în Washington, unde Kidmanii au stat numai trei ani înainte de a-şi face bagajele şi a se muta definitiv în ţara lor natală, Australia. În tot acest timp, micuţa Nicole a început deja să-şi facă simţită personalitatea. La 3 ani, şi-a impresionat profesoara de balet nu numai cu mişcările ei, ci şi cu capacitatea de-a memora paşii şi de-a accepta critica. „M-am apucat de balet din proprie iniţiativă, am făcut mimă şi teatru stradal şi am început un curs de actorie la numai 9 ani. Am renunţat la şcoală la 17 ani, pentru că ştiam deja ce voiam să fac în viaţă“, povesteşte actriţa cu nesaţ.

Ceea ce a uitat să menţioneze e că tot la 17 ani a trecut şi prin cea mai dificilă perioadă din viaţa ei, când a trebuit să renunţe la tot pentru a-şi sprijini familia. S-a mutat înapoi în casa părintească, a lăsat baltă actoria şi a făcut rapid un curs de masaj terapeutic numai ca să-i mai aline suferinţa mamei: „Mama a făcut cancer la sân şi asta m-a afectat şi pe mine din plin. Când vezi pe cineva trecând prin chimioterapie, e un adevărat coşmar! A fost cea mai tulburătoare perioadă din viaţa mea, dar m-a făcut şi foarte conştientă. Am confruntat moartea la o vârstă fragedă şi asta m-a învăţat că oamenii sunt muritori. Te naşti, după care mori.  Asta e viaţa!“  Dar şi  ce  viaţă i-a fost dat să trăiască! Realistă şi ambiţioasă, a reuşit să aibă o carieră de top în  domeniul pe care şi l-a ales de mică, în ciuda tuturor împotrivirilor primite. 

„Toată lumea îmi spunea că n-aveam şanse să devin actriţă, la cât de înaltă eram!“, mărturiseşte cu toată sinceritatea vedeta de 1,80 m. Mai mult de-atât, în copilărie era extrem de timidă şi... bâlbâită, dezavantaje evidente pentru un actor. „Nu eram cea populară în liceu, nu cuceream băieţi pe bandă rulantă“, explică ea. Totuşi, în ciuda tuturor inconvenientelor, Nicole a reuşit! Încurajată de părinţi, Kidman a ajuns să-şi vadă visul cu ochii:

„N-aş fi unde sunt acum dacă mama nu m-ar fi împins dincolo de zona mea de confort.“ A fost o dragoste mai dură din partea mamei, care nu obişnuia  să-şi  exteriorizeze sentimentele materne: „Nu sunt genul de mamă care-şi îmbrăţişează  opiii.  Chestia asta nu mă reprezintă, aşa că nu te aştepta la aşa ceva din partea mea“, i-ar fi zis Janelle fiicei ei la un moment dat. Dar, pe termen lung, atitudinea pragmatică a mamei i-a prins bine, învăţând multe de la cea care-şi împărţea timpul între serviciu, ajutorul pe care i-l dădea soţului editându-i cărţile şi acţiunile voluntare care aveau ca scop respectarea drepturilor femeilor. Mai ales că toate acestea se întâmplau în vremurile în care femeile erau încurajate să se împlinească doar prin căsnicie şi maternitate. Nu-i de mirare că Nicole urmează acum exemplul mamei şi le oferă fiicelor ei, Sunday Rose (10) şi Faith Margaret (8), ocazia de-a o vedea făcând ceea ce şi-a dorit încă din copilărie. Fetele o însoţesc adesea pe mama lor pe platourile de filmare, ca nu cumva să stea familia despărţită un timp prea îndelungat, şi şi-au făcut, alături de ea, debutul pe micul ecran, în sezonul al doilea al serialului Big Little Lies. „Le puteţi vedea în scenele din clasa şcolii“, a confirmat Kidman.

„Dintotdeauna am considerat o idee bună să-ţi aduci copiii la serviciu, să vadă ce faci şi chiar să simtă că fac şi ei parte din proiectul tău.“ Dar să nu credeţi că apariţia – meteorică, de altfel – a fiicelor ei în serial le va deturna pe fete de la stilul de viaţă impus cu stricteţe de părinţii lor. Or fi ele copiii unor vedete de primă mână, dar tot nu au acces la televizor sau la social media şi nici nu vor primi,  în viitorul apropiat,  telefoane mobile sau tablete. Viaţa simplă pe care familia Kidman-Urban o duce la  ferma din Nashville este menţinută în mod deliberat de Nicole şi Keith: „Am renunţat la partea ce ţine de faimă a meseriei mele şi am părăsit Hollywoodul, unde totul, dar absolut totul se învârte în jurul notorietăţii.  (...)  E o adevărată binecuvântare că am găsit pe cineva care mi-a propus să mă mut cu el în Tennessee!“ Şi că a putut lua această decizie fără să-i fie afectată în vreun fel cariera. Pentru că, în primii ei ani petrecuţi în Cetatea Filmului, nu şi-ar fi permis asemenea lux. În urmă cu mai bine de trei decenii, era respinsă, în mod sistematic, din cauza înălţimii ei (şi a celorlalte defecte menţionate mai sus), însă Nicole  n-a  renunţat la visul de-a  deveni actriţă şi s-a înscris la Phillip Street Theater din  Sydney,  unde s-a  specializat în actorie, mimă, dramă şi prezenţă  scenică. La numai câteva săptămâni după ce abandonase liceul, Kidman a şi primit primul ei rol, în filmul Bush Christmas (1983). Iar succesul obţinut cu prima producţie în care a apărut i-a facilitat şi debutul TV, în show-ul australian Five Mile Creek.   

După pauza profesională cauzată de boala mamei, actriţa a revenit pe platourile de filmare. În anii ’80, a jucat în filme precum BMX Bandits (1983), Watch the Shadows Dance (1987), Emerald City (1988) şi Dead Calm (1989), însă abia producţia hollywoodiană Days of Thunder(1990) a scos-o cu adevărat din anonimat. Şi, bineînţeles, Tom Cruise, care i-a fost coleg la filmări şi, ulterior, soţ. „M-am îndrăgostit până peste cap de el! Eram disperată să fac un copil cu el!“, a povestit actriţa ulterior. Şi, după numai câteva luni de idilă, cei doi actori s-au căsătorit. La fel de rapid s-a întâmplat şi ca doamna Cruise să rămână însărcinată, însă, spre marea ei dezamăgire, n-a reuşit să păstreze sarcina. Avea numai 23 de ani şi toate intenţiile din lume să trăiască fericită alături de soţul ei pentru tot restul vieţii. Planurile i-au fost dejucate, din păcate, şi, 11 ani mai târziu, s-a ales praful de ceea ce părea cea mai stabilă şi mai frumoasă căsnicie de la Hollywood.

4 nicole jpg jpeg

După doi ani de la nuntă, the power couple a adoptat primul lor copil, pe Isabella (26), după care şi-a extins familia cu fiul lor, tot adoptat, Connor (24). “Cred oricum că acestor copii le-a fost dat să ajungă în familia noastră“, spunea diva în urmă cu nişte ani. Dar nici măcar copiii n-au reuşit să-i ţină împreună: „Parcă nu mai eram eu, Nicole, ci doar soţia lui Tom“. Lucru inevitabil pentru oricine i-ar fi stat alături superstarului Tom Cruise, nu credeţi? Totuşi, în ciuda problemelor care cu siguranţă că au existat între cei doi soţi, Kidman a fost şocată când a aflat că Tom depusese actele de divorţ. Că a fost sau nu mâna Bisericii Scientologice, din care face parte Cruise, nu vom afla probabil niciodată şi nici n-ar mai fi contat pentru Nicole, care suferea oricum crunt. Ironia a făcut ca tocmai atunci când starul din Mission Imposible deja depusese actele de divorţ să descopere şi ea că era din nou gravidă. Având în vedere situaţia delicată în care se afla, l-a implorat pe soţul ei să renunţe la divorţ. Degeaba. Tom nu s-a înduplecat, Nicole a pierdut sarcina şi, mai mult, a rămas singură într-o lume în care numai presa de scandal mai părea interesată de soarta ei.

Copiii lor adoptaţi au rămas în custodia tatălui lor, iar producătorii şi regizorii hollywoodieni parcă s-au văzut constrânşi să ia, măcar o vreme, partea lui Cruise şi să n-o distribuie  pe Kidman în proiectele  lor.  Însă noroc cu ambiţia ei şi insistenţa de-a răzbi acolo unde nimeni nu-i dă şanse! După succesul înregistrat cu filmele The Others (2001) şi Moulin Rouge! (2001) – dar şi mai vechile Far and Away (1992), The Portrait of a Lady (1996) şi The Peace Maker (1997) – frumoasa australiancă a primit, din nou, şansa de a-şi dovedi talentul în  producţii precum Cold  Mountain (2003), Dogville (2003), dar şi The Hours (2002), care i-a adus şi singurul Oscar pe care l-a câştigat până acum. „Fugeam mâncând pământul de viaţa mea de-atunci. Nu eram în stare să înfrunt realitatea şi, ca actor, puteam să mă ascund în vieţile altora, ceea ce am şi făcut“, explică vedeta care s-a trezit după ceremonia Oscar, în camera ei de hotel, ţinând în mână statueta mult dorită şi simţindu-se, în acelaşi timp, mai singură şi mai tristă ca oricând.  Dar nu pentru  mult  timp! Liberă să-şi  trăiască viaţa după pofta inimii, Nicole a început un şir de idile memorabile.  Prima a fost în 2002, cu Lenny Kravitz, proprietarul casei în care s-a mutat după divorţul de Tom Cruise. Cele două vedete s-au apropiat una de alta atât de mult, încât s-au şi logodit pe parcursul scurtei lor relaţii, lucru pe care noi l-am aflat abia la 15 ani distanţă: „Eu mă logodesc şi mă mărit, asta fac eu. Nu ies la întâlniri, caut doar conexiuni foarte profunde. Dar atunci nu eram pregătită. Deloc“. 

După ce-a rupt logodna cu Kravitz, Nicole a distrus mariajul lui Jude Law cu Sadie Frost, în 2003, dar nici cu el n-a rămas prea mult timp. L-a preferat, în 2004, pe Robbie Williams, care a recunoscut că a avut o aventură cu actriţa chiar pe iahtul ei. Abia în 2005 şi-a găsit dragostea adevărată. Kidman a făcut cunoştinţă cu muzicianul Keith Urban la evenimentul Australian G’Day LA, dar nu atunci s-a cutremurat pământul, având în vedere că i-au trebuit patru luni cântăreţului de muzică country ca să o sune şi să o invite în oraş pe Nicole. În schimb, încă de la prima lor întâlnire amoroasă, lucrurile au devenit cât se puteau de clare între cei doi şi, după numai o lună de idilă, actriţa îşi dorea deja să ajungă la altar alături de Keith. 

Din păcate, fericirea lor conjugală a fost de scurtă durată. Imediat după nuntă, Urban, un mare consumator de alcool şi droguri, şi-a dat arama pe faţă, comportamentul lui regretabil punând sub semnul întrebării întreaga relaţie cu proaspăta lui soţie. Deloc descurajată, Nicole a organizat o intervenţie în timpul căreia i-a cerut soţului ei să încerce să scape de dependenţele lui. Astfel, la numai patru luni de la nuntă, cântăreţul s-a internat într-o clinică de reabilitare şi, pentru prima dată în viaţa lui, a reuşit apoi să stea departe de tentaţii. „Ea mi-a salvat viaţa! Este cea pe care o aşteptam în viaţa mea, singura pe care mi-o doream“, a declarat plin de recunoştinţă Keith.

1 nic4 jpg jpeg

Cei doi soţi au devenit părinţi în 2008, când fiica lor, Sunday Rose, a venit pe lume, iar, în 2010, s-a născut Faith, cu ajutorul unei mame surogat. „Eu am încercat şi am eşuat, am eşuat şi am tot eşuat... am avut o sarcină extrauterină, mai multe avorturi şi numeroase tratamente împotriva infertilităţii“, s-a destăinuit vedeta în 2012. „Am făcut tot ce se putea pentru a rămâne însărcinată şi, când s-a întâmplat, în sfârşit, cu Sunday, a fost minunea vieţii mele, pentru că erau şanse minime să se întâmple ceva atunci...“     

Fericirea de-a fi mama celor două fete biologice este, din  păcate, umbrită de relaţia aproape inexistentă pe care o are cu cei doi copii adoptaţi ai ei. Rămaşi numai în custodia lui Tom Cruise, care i-a crescut ca nişte scientologi devotaţi şi îndoctrinaţi, Isabella şi Connor au rupt legătura cu mama lor adoptivă. Nicole a refuzat, an după an, să vorbească, în mod public, despre ei şi nici măcar n-a fost prezentă la nunţile lor. Considerată de scientologi o „persoană represivă“, lui Kidman nu i s-a permis accesul în cea mai importantă zi din viaţa copiilor ei adoptivi. Îndurerată şi, cel mai  probabil, obligată contractual de fostul soţ să păstreze tăcerea asupra condiţiilor în care a avut loc divorţul de el şi despărţirea de copiii lor, Nicole a îndrăznit abia recent să  abordeze subiectul: „Sunt adulţi acum, sunt capabili să ia singuri decizii cu privire la viaţa lor. Au hotărât să fie scientologi şi eu, ca mamă, nu pot decât să continui să-i iubesc.“

Convinsă până-n măduva oaselor că menirea ei pe acest pământ este să fie mamă, actriţa a învăţat din greşelile făcute şi acum ţine cu dinţii de fericirea pe care o simte din plin în sânul familiei: „Alte femei de-abia aşteaptă să iasă din casă şi să petreacă un weekend cu prietenele lor. Nu şi eu. Eu vreau să fiu cu soţul şi cu copiii noştri. După ce mă pierd toată ziua într-un personaj, de-abia aştept să ajung acasă şi să-i îmbrăţişez!“

Ce-i drept, nimeni nu pune la îndoială viaţa împlinită pe care o are Kidman acum. Pe fiecare covor roşu pe care se prezintă, soţii Kidman-Urban sunt la fel de îndrăgostiţi ca-n prima zi. Şi n-au trecut „decât“ 12 ani de când şi-au jurat dragoste pe viaţă în faţa altarului... Tot în văzul lumii îşi expune actriţa şi trupul zvelt sau chipul ei lipsit de riduri, în ciuda celor 52 de ani pe care i-a împlinit pe 20 iunie. E limpede pentru toată lumea că a apelat la tot felul de îmbunătăţiri estetice, pe care le neagă cu încăpăţânare.

Frumoasă a fost dintotdeauna, chiar şi cu părul ei cârlionţat şi buzele subţiri, dar acum liniştea sufletească îi conturează parcă şi mai reuşit trăsăturile. Îi conferă o strălucire aparte, o defineşte din cap până-n picioarele ei lungi şi frumoase. Trecută de prima tinereţe, actriţa îşi trăieşte cea mai fericită şi mai prolifică perioadă din viaţa ei. Cu ajutorul propriei companii de producţie, Blossom Films, pe care a înfiinţat-o încă din 2010, joacă acum cele mai interesante roluri – cel puţin în viziunea ei – asigurându-şi, în acelaşi timp, o carieră însemnată şi, de ce nu?!, îndelungată la Hollywood.   



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG