Noi descoperiri în scrisorile trimise de Jackie Kennedy

17 noiembrie, 2017
John And Jackie jpeg

Viaţa ei alături de cel mai puternic om al Americii a fost plină de trădări şi suferinţă, dar în ciuda tuturor greutăţilor, ar fi făcut orice ca deznodământul mariajului lor să fi fost altul.

Jackie Kennedy era simbolul graţiei desăvârşite, un mix ideal de eleganţă, diplomaţie, discreţie şi nobleţe. Dar dincolo de această aparenţă, cea mai adulată Primă Doamnă a Americii ascundea un ocean de secrete, pasiune şi durere. Lucru recon­firmat de cele câteva scrisori intime, făcute publi­ce acum, odată cu declasificarea unor documente privind asasinarea soţului său, John F. Kennedy, pe 22 noiembrie 1963.

Jacqueline Kennedy în 1960

Reacţia ei la mult comentata relaţie extracon­jugală a lui cu Marilyn Monroe este consemnată într-una dintre aceste scrisori adresate lui JFK, pe care Jackie i-a trimis-o din Europa, unde fu­gise de ruşinea zvonurilor, împreună cu sora sa, Lee. Potrivit unei surse citate de revista ameri­cană Star, ştia totul despre legătura soţului ei cu Marilyn şi-l ruga să-i pună capăt, „pentru că lumea îl va umili pe el şi familia lui“. Totodată, se temea ca el să nu se aleagă cu vreo boală venerică, dat fiind „trecutul amoros dubios al lui Marilyn“.

Interesant este că, în ciuda aven­turilor amoroase ale soţului ei, Jackie continua să-i trimită aces­tuia scrisori cu conţinut sexual explicit, în care îşi exprima satisfacţia de-a fi experi­mentat împreună nopţi de amor intens şi în care îi spunea cât de mult îi place „să-l simtă gol atin­gându-i pielea goală“.

John F Kennedy şi Jacqueline Kennedy

De altfel, Jackie era atât de îndrăgostită de Jack, aşa cum îl alinta ea pe JFK, încât i-a uitat toate păcatele în fatidi­ca zi de 22 noiembrie, când i-a murit în bra­ţe, sfârtecat la propriu de cele trei gloanţe ucigaşe. Sub impe­riul şocului, această Primă Doamnă care şi-a purtat cu no­bleţe chiar şi acel deux-pièces roz pătat cu sânge­le soţului ei i-ar fi scris o ultimă scrisoare mult iubitului său Jack, pe care a strecurat-o în sicriu. „În ea, se învinovăţea pentru moartea lui, spunând că ar fi trebuit să-l tragă în jos, spre podeaua limuzinei, după ce a auzit prima împuşcă­tură. În aceeaşi sfâşi­etoare scrisoare, i-a promis că-l va plân­ge până în ultima zi a vieţii ei“, spune ace­eaşi sursă.

Din corespondenţa purtată ulterior cu câţi­va psihiatri, reiese că anii ce-au urmat au fost cu adevărat dramatici pentru Jackie, care „obişnuia să nu iasă cu lunile din dormitor, unde zăcea anesteziată de alcool şi având adesea coşma­ruri, din care se trezea ţipând“. Ba chiar i-a dezvăluit fratelui său vitreg, Hugh Auchincloss, că era atât de traumatizată de moartea lui Jack, încât până şi zgomotul unui motor o făcea să tresară.

Cuplul prezidenţial, în 1962, la Washington

Conştientă, însă, că această traumă avea să-i urmărească o viaţă întreagă şi pe copiii săi, Caroline şi John F. Kennedy Jr., ea a încer­cat să-i pregătească să facă faţă unei lumi care îi privea cu compasiune. „Înţeleg presiunea la care veţi fi supuşi mereu ca membri ai familiei Kennedy. Tu, mai ales, ai un rol aparte în is­torie“, îi scria fiului său, în timp ce acesta stu­dia la Brown University. „Indiferent ce drum vei alege în viaţă, tot ceea ce vă pot cere ţie şi lui Caroline este să continuaţi să ne faceţi pe mine, pe ceilalţi Kennedy şi pe voi înşivă mân­dri de voi.“ Din păcate, destinul lui John-John s-a întrerupt brusc în iulie 1999, într-un tragic accident aviatic – o dramă pe care mama lui a fost scutită s-o trăiască, petrecându-se la cinci ani după moartea ei (mai 1994).

Foto: guliver/getty images



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg