Kate & William

O actriţă de la Hollywood a încercat să-l pupe pe William. Iată-i reacţia simpatică a prinţului!

O actriţă de la Hollywood a încercat să-l pupe pe William. Iată-i reacţia simpatică a prinţului!

Regalităţile oferă, din când în când, diverse distincţii persoanelor care se fac remarcate prin reuşite în domeniul cinematografiei, literaturii, etc.

Aşa se face că o actriţă de la Hollywood şi-a primit prestigioasa distincţie pentru contribuţiile ei în domeniul dramaturgiei chiar din mâinile Prinţului William. Emma Thompson, actriţa câştigătoare a două premii Oscar, a fost cea chemată la Buckingham, miercuri, pentru a-şi ridica medalia.

Emoţionată şi jovială cum o ştim, Emma a încercat să-i fure un sărut lui William chiar de faţă cu toţi ceilalţi, însă acesta a refuzat-o, căci ar fi însemnat încălcarea protocolului. ”Îl iubesc pe Prinţul William, îl ştiu de când eram mic. (...) Şi i-am zis: aşa-i că nu te pot săruta, ori pot?, la care el mi-a spus ”nu, nu poţi”, a relatat, amuzată, Emma Thompson despre îndrăzneala ei.

Emma Thompson a primit, miercuri, titlul de Dame a Imperiului Britanic, din partea Prinţului William. Această distincţie este echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler.