O artistă din Montreal militează pentru eliberarea de complexe, dezvelindu-şi părul de pe piept şi de la subraţ: "Acum îmi accept pilozitatea corporală!"

18 februarie, 2021
9 esther 5 jpg jpeg

Esther Calixte-Bea este o pictoriţă de 24 de ani din Canada care duce la un nou nivel lupta pentru eliberarea de complexe şi preconcepţii care apasă femeile: ea şi-a arătat părul de pe piept în mai multe şedinţe foto şi chiar a pozat pentru coperta unei reviste celebre

"În copilăria mea, nu am văzut nicio femeie cu atâta păr pe corp ca mine pe coperta vreunei reviste", a declarat Esther, mândră că a devenit un simbol al femeilor care se confruntă cu aceeaşi problemă - şi care sunt mult mai numeroase decât se crede, dar nu au curajul să vorbească despre asta, ascunzându-şi problema. Este vorba despre hirsutism - creşterea anormală de păr pe faţă, corp şi pe membre, în special la femei, din cauza unor tulburări endocrine. Iar Esther spune că a început să se confrunte cu această problemă încă de la vârsta de 11 ani. A urmat o luptă continuă - folosind aparatul de ras, dar şi ceara pentru a îndepărta părul, însă firele au început să crească sub piele, a ajuns să aibă cicatrice pentru că se rănea şi toată experienţa a devenit dificilă şi dureroasă.

esther 2 jpg jpeg
esther 3 jpg jpeg

"Corpul meu lupta împotriva mea şi dorea să se elibereze. Dacă se consideră că nu e normal ca femeile să aibă păr pe corp, atunci de ce corpul meu reacţiona aşa?", a declarat Esther pentru revista Glamour UK, care a invitat-o să pozeze pentru coperta lunii ianuarie. Şi nu e o lună întâmplătoare - artista din Montreal susţine o campanie numită Januhairy, care provoacă femeile să nu-şi mai îndepărteze părul de pe corp în luna ianuarie, ca o manifestare cu scopul de a normaliza pilozitatea corporală la femei.

esther 4 jpg jpeg
esther 1 jpg jpeg

"Mi-am dat seama că nu doream să scap de părul de pe piept, de la subraţ şi de pe picioare pentru mine. De fapt, obosisem să trăiesc după regulile altora şi atunci am decis să-mi accept fizicul exact aşa cum este, să mă eliberez din locul întunecat în care eram şi să fiu eu însămi! Ştiu că, prin ceea ce fac, ajut mai multe femei să se elibereze. Am primit sute de mesaje din partea femeilor care-mi spun că, în tot acest timp, au crezut că sunt singurele care au această problemă", a mai spus Esther, care a explicat că pilozitatea ei are legătură şi cu rădăcinile sale. "Originile mele sunt în Africa, Coasta de Fildeş. Acolo, femeile din vremea străbunicii mele erau păroase şi asta era considerat în cultura locului ca făcând parte din frumuseţea lor. M-am chinuit mult să-mi accept corpul. În adolescenţă, am suferit de depresie şi am avut gânduri suicidale. Atunci eram disperată şi dacă-mi ieşeau două fire de păr de pe sub bluză. Totul a durat până în vara lui 2019, când am decis că ajunge! Şi mi-am lăsat părul liber pe corp. Este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Acum mă simt mai sexy şi mai confortabil în propria piele!"

esther 6 jpg jpeg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg