O îndrăgită actriţă din ”Anatomia lui Grey” a fost depistată cu tumoare pe creier

19 septembrie, 2017
kate walsh jpeg

Vremuri grele pentru actriţa Kate Walsh, cea care i-a dat viaţă lui Dr. Addison Montgomery în serialele ”Anatomia lui Grey” şi ”Private Practice”. Ea a aflat că are tumoare pe creier şi a fost supusă unei operaţii!

O ştim din ”Anatomia lui Grey”

Kate Walsh a recunoscut că acum doi ani a trăit pe pielea ei o situaţie pe care a mai trăit-o doar în seriale. Ea a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, de mărimea unei lămâi, motiv pentru care a fost nevoită să treacă printr-o operaţie traumatizantă.

A avut o tumoare pe creier

Starul a povestit că a depistat singură că e ceva în neregulă cu ea şi a instat să i se facă un tomograf, deşi medicii în grija cărora ajunsese nu aveau indicii că ar fi necesar aşa ceva. În cele din urmă, a ajuns pe masa de operaţii şi tumoarea i-a fost extirpată cu succes.

În serialul ”13 reasons why”

Au urmat nouă luni de recuperare, timp în care actriţa s-a retras din lumina reflectoarelor. Acum, însă, simte că a primit a doua şansă la viaţă şi vrea să-şi investească timpul în activităţi alături de cei dragi ei, dar şi-n proiecte cinematografice relevante. De aceea, acum câteva luni a filmat la serialul ”13 reasons why”, unde a făcut un rol de excepţie.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg