News

O ispită de la "Insula iubirii", noua iubită a lui Marcel Toader?

de admin

O ispită de la "Insula iubirii", noua iubită a lui Marcel Toader?

După şase mariaje eşuate, fostul rugbist este din nou îndrăgostit.

Cel puţin, aşa titrează cotidianul "Click!", care dă ca sigură o relaţie cu Bianca Roman, una dintre ispitele show-ului "Insula iubirii", de la Antena 1.

Potrivit publicaţiei mai sus amintite, ”Marcel şi Bianca au ieşit în Centrul Vechi, la un local. Alături de ei erau Mihai Mitoşeru şi soţia acestuia, Noemi, dar pe ei nu i-a interesat nici măcar o secundă că îi vede cineva. S-au sărutat ca doi porumbei toată noaptea. Bianca era chiar încântată de felul în care Marcel s-a purtat cu ea, iar el era în al nouălea cer de fericire. Au decis să se vadă şi în viitor, cât mai des”.

Întrebată de reporterii Click! dacă are o relaţie cu Marcel Toader, Bianca Roman a spus că: "Eu sunt, acum, la Londra. Da, am ieşit cu Marcel Toader în Centrul Vechi. Este un bărbat şarmant, este o companie foarte bună şi ne-am distrat de minune împreună. Dar, spre dimineaţă, am mers fiecare la casa lui. Cu toate acestea, recunosc că am vorbit să ne mai vedem, să mai ieşim împreună. Vom vedea dacă vom avea, cu adevărat, o relaţie”, a spus aceasta.

Bianca Roman locuieşte la Braşov, unde deţine un salon, şi este mama unei fetiţe de un an.