Meryem Uzerli a strălucit pe Croazetă, pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film. Uite ce ţinută a ales.
Ne-am obişnuit s-o vedem în rochii de epocă, în lungul şi fascinantul serial turcesc "Suleyman Magnificul". Dar Meryem Uzerli, actriţa care a cucerit inimile românilor prin frumuseţe şi atitudine, e o femeie foarte modernă şi căreia îi place să-şi pună în valoare nurii.
Turcoaica, stabilită în Germania, a păşit pe covorul roşu de la Cannes purtând o rochie extrem de sexy (creaţie a designerului turc Rasit Bagzibagli), de un albastru marin, cu decolteu adânc şi accesorizată cu bijuterii preţioase de la Chopard - amintind de hainele opulente de sultană pe care le-a purtat pe parcursul filmărilor la "Suleyman Magnificul".
În alte seri, Meryem Uzerli a purtat rochii la fel de flatante, tot de la Rasit Bagzibagli, una din paiete argintii cu corset, o alta vaporoasă, de un galben solar, cu şliţ adânc pe picior, şi încă una scurtă, cu aplicaţii pe tul.
De remarcat faptul că frumoasa actriţă a renunţat la culoarea roşcată a părului şi a revenit la blondul care a consacrat-o şi care o face să se simte minunat în pielea sa.
La Cannes, actriţa a avut parte de multe surprize şi s-a întâlnit cu multe personalităţi din lumea filmului. Drept dovadă, s-a fotografiat cu Will Smith, Adam Sandler, Adrien Brody şi Colin Farrell, cu care părea să se ştie foarte bine.