Oana Roman, prima declaraţie despre starea mamei sale, după ce a fost internată

4 iunie, 2019
1 oana roman mioara roman jpg jpeg

Mioara Roman le-a dat ieri emoţii celor din familie, după ce a acuzat o stare de rău. Cum se simte acum fosta soţie a lui Petre Roman.

Ieri, Mioara Roman a avut un nou episod care le-a alarmat pe cele două fiice ale sale, Oana şi Catinca Roman, iar medicii de pe ambulanţa sosită la domiciliu au decid transportarea sa la Spitalul Floreasca.

Pentru că fosta soţie a lui Petre Roman a mai avut şi în trecut probleme de sănătate, jurnaliştii au aşteptat o declaraţie din partea familie. În cele din urmă, fiica cea mică a acesteia, Oana Roman, a dorit să lămurească lucrurile.

„Având în vedere interesul presei (am primit cel puţin 5 telefoane de la TV şi presă scrisă) în legătură cu starea de sănătate a mamei mele, precizez următoarele: deşi nu am dorit să fac un subiect public, ştirea a apărut în presă şi vreau să lămuresc situaţia. În cursul dimineţii mama nu s-a simţit bine, a avut 2 episoade de pierdere a cunoştinţei, am solicitat la domiciliul ei o ambulanţă de la un spital privat care a sosit în cel mai scurt timp. În urma constatării stării mamei mele, s-a decis transportarea ei la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, deoarece la spitalul privat nu erau locuri libere la ATI, iar ea suferise un traumatism care necesita investigaţii de urgenţă şi/ sau o internare pe o secţie de ATI. În urma investigaţiilor s-a decis internarea ei pe secţia de cardiologie pentru investigaţii mai amănunţite, asta pentru ca din punct de vedere neurologic nu s-au identificat probleme in urma unui Computer Tomograf”, a transmis Oana Roman pe pagina sa de socializare.

„În acest moment este stabilă, conştientă, coerentă şi cooperantă!”, ne asigură Oana Roman.

În trecut, fosta soţie a lui Petre Roman a mai avut probleme de sănătate, care au necesitat internarea.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg