Oana Zăvoranu va lansa o colecţie de haine

16 august, 2019
1 image00009 jpg jpeg

Oana Zăvoranu va lansa o linie vestimentară. Hainele cu care Diva filmează pentru producţia de la Antena1 vor face parte din colecţie cu care speră să dea lovitura. Oana deţine un rol principal în serialul Sacrificiul, produs de Ruxandra Ion. Personajul său a necesitat o atenţie deosebită.

„Pentru personajul în sine fac ce fac mereu: trăiesc cu el o viaţă paralelă, o iubesc pe Diva, o înţeleg, o apăr indiferent de ce face rău sau bun şi creez situaţii astfel încât personajul meu să devină în timp bârfit, iubit, contestat, scandalos, excentric, blamat, copiat, adulat, iertat şi înţeles chiar dacă face nenorociri, pentru că ea are voie! Mi-am construit în mintea mea stilul vestimentar al personajului meu, mi-am cumpărat câteva haine pentru rolul Divei, totodată lucrez la linia mea vestimentară, iar o parte din hainele cu care filmez vor face parte din colecţia creată de mine. Încerc să fiu cât mai naturală şi îmi doresc ca ceea ce e în viaţa reală să aibă legătură cu ceea ce se va vedea pe micile ecrane. De asemenea acord atenţie si aspectului meu fizic şi am început să merg la masaje şi alte proceduri corporale”, povesteşte Oana Zăvoranu.

Serialul Sacrificiul este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg