Octavia Geamănu & Andrei: „Sunt o norocoasă, Marian este mai ceva decât o mamă!“

25 decembrie, 2017
DSC 7661 jpeg

Am vorbit cu prezentatoarea Observatorului despre sărbătorile de iarnă în formulă de trei, alături de liderul Direcţia 5, Marian Ionescu, şi de Andrei, un adevărat mini-me al rockerului.

OK! E al doilea Crăciun al lui Andrei, dar cel pe care, la puţin peste un an, îl înţelege mai bine.

Pe primul nu îl luăm în calcul, deoarece şi eu, şi Marian aveam febră 39 şi eram pe antibiotice. Din fericire, atunci, Andrei a scăpat. Dar, oricum, ar fi fost prea mic ca să înţeleagă ceva din el. Cred că anul acesta vom simţi, într-un fel, Crăciunul, deşi eu nu prea sunt cu sărbătorile, nici cu Paştele, nici cu Crăciunul, nici cu Revelionul. Dar, pentru Andrei, o sa fac bradul. De fapt, o să-l cumpăr deja împodobit. Eu n-aş avea aşa talent, să îmbodobesc bradul, trebuie să ai anumite înclinaţii artistice. Şi-n plus, economisesc timp pe care să-l dedic lui Andrei şi lui Marian. Uite, eu nu înţeleg de ce femeile, în zilele noastre, când poţi avea toată masa de Crăciun pregătită şi livrată acasă, caldă şi la un preţ destul de OK, mai stau ore întregi în bucătărie? Există firme de catering care gătesc în casă, cu ingrediente sănătoase, bio. Ştiu că existe femei cărora le place să gătească, dar mai sunt şi unele ca mine pentru care ar fi un chin să facă asta. Dacă nu era Andrei, lucram chiar şi pe 25 decembrie şi nu făceam brad. Când va creşte, vom acorda mai multă importanţă Crăciunului. Dar pentru mine, aceasta este o sărbătoare pe care o simt mai mult în suflet.

image

Bănuiesc că te vei revanşa de Revelion.

Nu, Revelionul mă va prinde în pijamale, ca de fiecare dată, voi dormi la 12 noaptea. Mă voi mai trezi la 1 noaptea şi voi da apeluri şi mesaje. Marian e plecat în noaptea de Revelion, eu lucrez, termin Observatorul la ora 20, vin acasă, stau cu Andrei, şi dacă el adoarme la 21.30, o să cad şi eu lată. Marian are vreo două, trei concerte şi se va întoarce undeva spre dimineaţă. Dar chiar şi aşa, în pijamale fiind, să ştii că voi avea grijă să am părul un pic aranjat şi să am câţiva bani acolo lângă mine, preventiv.

Îl văd pe Marian, aici cu noi, într-o postură nouă: de tată-bonă, care are grijă de copil, în timp ce mama este aranjată pentru şedinţa foto. Puţini taţi fac asta.

Da, chiar sunt norocoasă, Marian este mai ceva decât o mamă. Tot timpul lui liber şi-l petrece cu Andrei. Dimineaţa şi seara, timp de două ore, ei au momentele lor singuri. Marian şi Andrei pleacă să se plimbe prin parc, se joacă. Uite, astăzi, la acest interviu, participăm doar eu şi Andrei, iar Marian s-a oferit să vină să stea cu cel mic, pentru a-mi uşura treaba. Au o relaţie minunată, iar uneori am impresia că Andrei este mult mai ataşat de Marian decât de mine. Dar când mă gândesc că, în perioada sarcinii, îmi doream o clonă a lui Marian, nu mă miră!

Ar mai fi loc şi de un al doilea copil?

Să ştii că acum, 13 decembrie, ora 11, când îţi răspund la această întrebare, nu sunt pregătită pentru al doilea. Poate peste o lună, două, trei, poate anul viitor, dacă mai facem un interviu, o să răspund altceva sau poate că o să fiu chiar însărcinată. Dar azi, acum, aici, nu sunt pregătită.

image

Tu ce-ţi doreşti de Crăciun?

Să dorm. Andrei se trezeşte de trei, patru, chiar cinci ori pe noapte. El doarme în cameră cu mine, dar în pătuţul lui, la câţiva metri de patul meu. Dar la fiecare mişcare a lui, eu mă trezesc, să văd dacă e totul în regulă. Am aflat că mai durează câţiva ani, vreo 18 chiar, până o să mai apuc să dorm cum trebuie. Ce să spun, bine că am apucat să dorm bine 30!

Marian stă mai bine cu somnul?

El doarme foarte puţin, de obicei. Nu ştiu cum face, de unde are atâta energie. De fiecare dată când Andrei se trezeşte, el este lângă el. Este perfect, am ştiut ce am luat!

Foto: Sorin Stana, make-up: cristian bucă, laura perian; hair-style: elena oprea, mariana rotaru/gett’s artistic team; stilist: madena; vestimentaţie: cristallini, cloche, m. marquise, rhea costa, aldo, miusette, nissa, pandora, next; locaţie: mulţumim hala cu flori, str. popa nan, nr. 82, bucureşti



Recente pe Ok! Magazine

Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg