Monica și Ramona Gabor: interviu în exclusivitate despre noua viață în California

Și dacă la început am crezut că Ramona Gabor este, din nou, în vacanță la sora ei, am fost surprinși să aflăm că s-a mutat aici încă de anul trecut și intenționează să își deschidă propria afacere, ajutată, fiind, de logodnicul surorii ei.

Și-a închiriat un apartament, are o mașină și și-a făcut deja prieteni noi aici: „Am revenit în vară anul trecut la Los Angeles la petrecerea I go live și pentru prima oară am simțit că poate acesta este un loc în care aș vrea să locuiesc. În decurs de opt ani am venit cam de trei ori pe an în America, dar parcă niciodată nu îmi găseam locul aici și acum am zis că poate că e cazul să fac o schimbare. În Dubai făcusem cam tot ce consideram eu că era de făcut, simțeam că sunt mult prea mult în zona mea de confort, parcă nimic nu mă mai motiva.”

Ramona recunoaște că un aport esențial l-a avut și iubitul Monicăi, care o încurajează și o va ajuta să își deschidă un business aici. Visul este este să aibă propria linie de cosmetice, dar mai are de pus multe lucruri la punct până atunci, inclusive rezidența.

„Deja aveam business-ul meu în Dubai, casa mea, dar am zis că trebuie să vină altă provocare în viața mea. Și am făcut marea mutare în septembrie anul trecut. A fost o decizie de pe o zi pe alta și, vorbind cu logodnicul Monicăi, care tot îmi spunea: „Gata, e timpul să te muți, ce mai faci acolo, ai stat șase ani, vino aici” …asta am și făcut, am vândut mașina și în două săptămâni am făcut marea mișcare.”

În interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate și pe care îl veți putea citi în revista OK!, Ramona ne-a povestit cât de greu i-a fost în ultimii trei ani să își facă o relație în Dubai, cum a luptat cu mentalitățile de acolo și cum dorește să își întemeieze o familie, de ce nu, chiar aici, în America.

„Ultima relație în Dubai a fost acum trei ani. Aveam mentalități diferite, el arab, eu obișnuită cu stilul de viață european. Totul e în regulă acolo până încep ei să te iubească foarte mult. Atunci intervine o posesivitate ieșită din comun.”

OK! Goes To L.A. – proiect realizat cu sprijinul www.eturia.ro.

#buyprint

#eturia #designyourholiday #OKgoestoLA

Foto: Sorin Stana



INAPOI LA PRIMA PAGINA