Oona O'Neill a părăsit un alt bărbat celebru pentru Charlie Chaplin. Cine a fost bărbatul care a continuat să-i trimită scrisori?

21 mai, 2021
1 oona si chaplin 1 profimedia 0097358488 jpg jpeg

Oona O'Neill a lăsat în spate o poveste de iubire pentru a fi cu Charlie Chaplin. De fapt, a lăsat în urmă un bărbat rănit - fiindcă pentru ea, acea poveste s-a încheiat din clipa în care l-a întâlnit pe Chaplin. Dar scrisorile impresionante ale bărbatului părăsit au fost păstrate de copiii Oonei

Cel pe care Oona l-a abandonat pentru Charlie Chaplin a fost nimeni altul decât scriitorul J.D. Salinger (foto jos), autorul romanului "De veghe în lanul de secară". Iar acestei poveşti, care pentru Salinger nu s-a încheiat nici după mariajul Oonei cu Chaplin, i-au fost dedicate mai multe cărţi, printre care şi cea a lui Frederic Beigbeder - "Oona & Salinger". Când Salinger a întâlnit-o pe fiica reputatului dramaturg Eugene O'Neill, aceasta avea doar 16 ani, dar era precoce. Salinger avea 22 de ani şi se aflau în vacanţă în Brielle, New Jersey atunci când s-au cunoscut. "S-a îndrăgostit de ea pe loc", a scris Gloria Murray, fiica unei bune prietene a Oonei. "A fost cucerit de frumuseţea ei şi impresionant de faptul că era fiica marelui Eugene O'Neill. Când s-au întors la New York, au continuat să se întâlnească." Îndrăgostitul Salinger avea chiar gânduri de viitor cu adolescenta Oona, care se bucura pe atunci de un succes fantastic. Unul dintre pretendenţii ei era Orson Welles. Dar Salinger nu s-a lăsat intimidat - iar pe parcursul relaţiei a făcut ce ştia el mai bine: i-a scris. Elizabeth Chaplin, fiica Oonei cu Charlie Chaplin păstrând o parte din scrisori şi chiar citindu-le la diverse evenimente. 

4 j d salinger profimedia 0265650907 jpg jpeg

În 1942, însă, Salinger s-a înrolat în armată, continuând să-i scrie Oonei în timp ce staţiona în Georgia. Brusc, iubita a încetat să-i mai răspundă - iar el a aflat şocat din ziare motivul: Oona se mutase la Los Angeles pentru a deveni actriţă, iar acolo îl întâlnise pe Charlie Chaplin, cu 36 de ani mai mare decât ea. Rănit la culme, Salinger i-a trimis o scrisoare în care batjocorea bărbăţia unui Chaplin prea în vârstă pentru ea, care ar fi trebuit să facă eforturi în noaptea nunţii... De fapt, Salinger nu a putut să accepte că fusese părăsit pentru un bărbat mai bătrân şi a continuat să îi scrie Oonei, sperând o vreme că o va recupera. Dar ea a fost dezamăgită de batjocura lui şi avea să concluzioneze: "Acele mesaje m-au făcut bucuroasă că îl alesesem pe Charlie". Ulterior, se pare că Salinger nu a depăşit niciodată această mare suferinţă în dragoste, o suferinţă provocată de o relaţie care se pare, însă, că nu fusese niciodată consumată. Scriitorul a continuat să aibă toată viaţa relaţii cu fete adolescente, căutând-o în ele pe Oona lui pierdută. Iar marele paradox este că a ajuns să aibă la un moment dat aceeaşi diferenţă de vârstă între el şi o altă iubită precum diferenţa pe care o batjocorise între Oona şi Chaplin (foto jos). A fost cu scriitoarea Joyce Maynard, care avea 18 ani când l-a întâlnit pe un Salinger de 53 de ani.

6 oona si chaplin 2 profimedia 0101843630 jpg jpeg

De fapt, Salinger devenise atras de adolescente asemenea lui Chaplin, care a stârnit controverse atunci când s-a căsătorit cu Oona. Ea abia împlinise 18 ani atunci - iar Chaplin se afla la al patrulea mariaj, avea 54 de ani, iar două dintre fostele lui soţii avuseseră 16 ani când le luase în căsătorie. Eugene O'Neill a fost atât de furios la aflarea veştii că fiica lui s-a căsătorit cu un bărbat de vârsta lui încât a dezmoştenit-o. Tatăl şi fiica nu s-au mai văzut niciodată - dar relaţia lor era oricum damnată, după ce Eugene îşi părăsise familia când Oona avea doar doi ani. Mariajul criticat de mulţi a durat, însă, până la moartea lui Chaplin, în 1977 - Ooan i-a rămas devotată până în ultima clipă, vreme de 34 de ani şi i-a dăruit 8 copii, pe care i-au crescut în casa de pe malul Lacului Geneva.  Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

e1445a1e0525fe801e7374475601b8abd9 jpg
e1efe864bc961826548c3d841607ab4ed4 jpg
OKMagazine jpg
Imagine1 jpg
okmagazine ro pexels karola g2 6289 jpg
Wedding Trends 2026  (22) jpeg
Arsenie Boca PR 2 jpeg
6b92614cf1727ea4d08d97e896000d84 jpg
schema cartografiata a unui teren cu multiple forme de relief obtinuta prin tehnologie LiDAR jpg
saltea jpg
okmagazine ro   Papuci de damă de la minimaliști la îndrăzneți piese de bază pentru garderoba de casă jpg
young woman taking care her face jpg
Femeie in pat jfif
CAZUL SAMCA (17) jpg
1768225363 qI7z jpg
1767862334 Kohx jpg
okmagazine ro pexels madebymath 249324 jpg
pudra pentru fata xpertbeauty jpg