Oscar 2016. Ele au dezamăgit pe covorul roşu!

29 februarie, 2016
cele mai dezastruoase aparitii jpeg

Anul acesta, la premiile Oscar, am avut ocazia să urmărim unele dintre cele mai spectaculoase apariţii pe covorul roşu dintotdeauna. Din păcate, însă, au fost şi vedete care s-au dovedit a fi neinspirate în alegerea ţinutei pentru acest eveniment. Haideţi, aşadar, să le vedem pe cele care n-au fost pe placul specialiştilor fashion şi care au primit un ”aşa nu„ din partea celor avizaţi!

Heidi Klum

image

Unii spun că materialul nu a fost unul potrivit, alţii spun că nici croiul nu i-a făcut vreo favoare. Cert este că numele supermodelului s-a aflat pe buzele mai multor specialişti, care nu au fost prea încântaţi de alegerea vestimentară a lui Heidi.

Kate Winslet

image

Nici Kate Winslet nu a fost privită cu ochi buni de către specialiştii fashion, care au catalogat apariţia ei drept una dezamăgitoare. De fapt, unii au mers până într-acolo încât să afirme că rochia actriţei seamănă cu un sac menajer.

Whoopi Goldberg

image

O altă apariţie dezamăgitoare i-a aparţinut actriţei în vârstă de 60 de ani, Whoopi Goldberg. Specialiştii au declarat că ţinuta actriţei n-a fost deloc flatantă pentru silueta ei.

Kerry Washington

image

Nici actriţa din serialul ”Scandal” n-a reuşit să facă o impresie prea bună. Deşi aceasta a optat pentru o creaţie Versace, specialiştii nu au fost deloc impresionaţi de apariţia actriţei de culoare. 

Rooney Mara

image

Ce-i prea mult, e prea mult. Asta a fost reacţia criticilor de modă la vederea ţinutei purtate de Rooney Mara.

Alicia Vikander

image

Nici apariţia câştigătoarei categoriei ”cea mai bună actriţă într-un rol secundar” nu a fost tocmai aplaudată de criticii de modă. Şi chiar dacă nu a fost considerată la fel de dezastruoasă precum cele menţionate anterior, ţinuta Aliciei Vikander a fost nominalizată drept una dintre cele mai neinspirate ţinute ale serii.

Mindy Kaling

image

O altă apariţie care nu a fost pe placul criticilor de modă a fost cea a lui Mindy Kaling.

Sursa foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg