Oscars

Oscarurile boicotate? Scandalul continuă – nominalizaţii se revoltă!

Oscarurile boicotate? Scandalul continuă – nominalizaţii se revoltă!

După cum era şi de aşteptat, decizia de-a acorda patru premii în timpul pauzelor publicitare a născut critici aspre la adresa organizatorilor şi a întregii ceremonii, de altfel. Nominalizaţii la cele patru categorii de premii care vor fi decernate în timpul reclamelor TV se revoltă şi chiar instigă la boicotarea Oscarurilor de anul acesta!

În cursul zilei de ieri, numeroşi profesionişti din cinematografie şi realizatori ai unor însemnate pelicule hollywoodiene au condamnat la unison decizia Academiei Americane de Film de-a înmâna patru premii în timpul pauzelor publicitare. Organizatorii celei mai importante seri din cinematografia mondială motivează că au luat această hotărâre pentru a reduce durata ceremoniei la trei ore. Însă nu fără consecinţe! Cei nominalizaţi la categoriile Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun machiaj şi hairstyling şi Cel mai bun scurtmetraj de acţiune live au criticat aspru decizia luată în detrimentul lor, atât în presă, cât şi pe social media.  

“Mi se pare absolut deprimant că fac una ca asta”, a declarat directorul de imagine Caleb Deschanel, nominalizat anul acesta pentru Never Look Away, de la Sony Pictures Classics. “E trist pentru cei nominalizaţi la aceste categorii, pare că ei nu au fost invitaţi cu adevărat la ceremonia de acordare a Oscarurilor. Decizia de-a premia un director de imagine în timpul reclamelor, când nu îl vede nimeni la televizor, subminează un domeniu întreg al cinematografiei”, conchide acesta.