Oscarurile boicotate? Scandalul continuă – nominalizaţii se revoltă!

13 februarie, 2019
4 gettyimages 476310627 jpg jpeg

După cum era şi de aşteptat, decizia de-a acorda patru premii în timpul pauzelor publicitare a născut critici aspre la adresa organizatorilor şi a întregii ceremonii, de altfel. Nominalizaţii la cele patru categorii de premii care vor fi decernate în timpul reclamelor TV se revoltă şi chiar instigă la boicotarea Oscarurilor de anul acesta!

image

În cursul zilei de ieri, numeroşi profesionişti din cinematografie şi realizatori ai unor însemnate pelicule hollywoodiene au condamnat la unison decizia Academiei Americane de Film de-a înmâna patru premii în timpul pauzelor publicitare. Organizatorii celei mai importante seri din cinematografia mondială motivează că au luat această hotărâre pentru a reduce durata ceremoniei la trei ore. Însă nu fără consecinţe! Cei nominalizaţi la categoriile Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun machiaj şi hairstyling şi Cel mai bun scurtmetraj de acţiune live au criticat aspru decizia luată în detrimentul lor, atât în presă, cât şi pe social media.  

“Mi se pare absolut deprimant că fac una ca asta”, a declarat directorul de imagine Caleb Deschanel, nominalizat anul acesta pentru Never Look Away, de la Sony Pictures Classics. “E trist pentru cei nominalizaţi la aceste categorii, pare că ei nu au fost invitaţi cu adevărat la ceremonia de acordare a Oscarurilor. Decizia de-a premia un director de imagine în timpul reclamelor, când nu îl vede nimeni la televizor, subminează un domeniu întreg al cinematografiei”, conchide acesta.

“Filmarea precedă scenariul, regia, montajul, muzica şi sunetul”, a ţinut să precizeze cel care a fost nominalizat, până acum, de şase ori la Oscar. “Nu trebuie să uităm că filmele au început să se facă în momentul în care cineva a început să filmeze! Un director de imagine adică!”

Pe lista nemulţumiţilor care condamnă acordarea unor premii în timpul reclamelor se numără şi Alfonso Cuarón, nominalizat pentru producerea, regizarea, scenariul şi imaginea faimosului Roma: “În toată istoria CINEMATOGRAFIEI, capodoperele au putut exista fără sunet, fără culoare, fără poveste, fără actori şi fără muzică. Dar niciun film nu a existat vreodată fără IMAGINE şi fără MONTAJ”, a susţinut Cuarón.

image

Emmanuel Lubezki, laureat al premiului Oscar de trei ori, şi-a făcut şi el cunoscută părerea pe Instagram: “Imaginea şi montajul sunt părţile elementare, compoziţia primordială a cinematografiei. Este o decizie regretabilă!”

Un alt câştigător al faimoasei statuete, Guillermo del Toro, este de aceeaşi părere: “Imaginea şi montajul sunt chintesenţa filmelor. Sunt însăşi cinematografia!”

Iar regizorul Drake Doremus a mers chiar mai departe instigând la boicot: “Câtă lipsă de respect! #boycottoscars

În apărarea sa, preşedintele Academiei Americane a Artelor şi ale Ştiinţelor Filmului, John Bailey, a declarat că reprezentanţii celor patru categorii s-au oferit singuri să primească premiile cuvenite în timpul reclamelor TV. Totuşi, membrii Acamediei care reprezintă cele patru categorii nu au niciun cuvânt de spus în locul sindicatelor care îi reprezintă, în mod obişnuit, pe directorii de imagine, pe editorii de montaj, pe makeup artiştii şi hairstiliştii de la Hollywood.

image

Regizorul întregii ceremonii, Glenn Weiss, va decide momentele emoţionante din cele patru discursuri ale câştigătorilor la cele patru categorii şi le va insera pe parcursul transmisiei live. Cu toate astea, producătorul şi regizorul postului TV care transmite LIVE ceremonia au dreptul să nu difuzeze nimic din discursul celor patru câştigători, iar lor le revine ultimul cuvânt.

Decizia de-a acorda patru premii Oscar în timpul reclamelor a venit la pachet cu alte multe hotărâri proaste pe care organizatorii le-au luat sau erau pe punctul de-a le lua anul acesta. Voiau să introducă o nouă categorie – Cel mai popular film, dar s-au răzgândit, erau cât pe ce să le interzică unor nominalizaţi la Cea mai bună melodie să cânte în timpul telecastului şi să îi ofere încă o şansă lui Kevin Hart pentru a fi gazda evenimentului, în ciuda declaraţiilor sale homofobe din anii trecuţi.

În concluzie, o multitudine de bâlbe, controverse şi decizii proaste anul acesta!  



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg