Paris Jackson, de mână cu fratele Prince la un eveniment monden

25 octombrie, 2017
GettyImages 866086906 jpeg

Despre Paris Jackson ştim că participă din ce în ce mai des la evenimente de covorul roşu, prezentări de modă sau tot felul de petreceri, căci aspiră la o viaţă de top model, mereu în centrul atenţiei. Ea, spre deosebire de fraţii săi, este obişnuită cu interviruile, fotografiile la panou şi interacţiunile cu tot felul de vedete internaţionale. Marţi seara, fratele său mai mare a însoţit-o la o gală caritabilă pentru ajutorarea persoanelor cu HIV/SIDA.

Au venit de mână la acest eveniment.

Este una dintre rarele ocazii când îl vedem pe Prince ( 20 de ani) în atenţia publicului, deoarece nu prea obişnuieşte să apară. Dar asta a fost o ocazie specială, însoţit fiind de sora sa mai mică, Paris, pentru o cauză nobilă - strângerea de fonduri pentru Fundaţia SIDA Elizabeth Taylor.

Există o legătură specială între cei doi fraţi şi nu este singura dată când îi vedem împreună, atât de apropiaţi la un eveniment. Pe 25 septembrie, Paris şi Prince participau la nunta unui nepot de-al răposatului lor tată, Michael, extrem de eleganţi şi cu zâmbetul pe buze. Surprinzător să-i vedem din nou împreună având în vedere că s-a tot zvonit că fiii lui Michael Jackson şi-ar vedea fiecare de viaţa şi cariera lui şi n-ar mai petrece foarte mult timp împreună.

Între Prince şi Paris este o legătură puternică.

Cât despre mezinul familiei, Blanket, nu l-am mai văzut de mult timp şi nici cu fraţii mai mari nu pare să aibă o relaţie strânsă pentru că nu au fotogarfii împreună pe reţelele de socializare. La acest eveniment, Paris a arătat uimitor într-o frumoasă rochie lungă cu imprimeu floral. Ţinuta în stil hippie, cu mâneci bufante şi accesorizată cu brăţări handmade, a fost una potrivită pentru stilul său nonconformist.

Rochia purtată de Paris a fost lungă, cu floricele, în stil hippie.

Fratele ei a fost îmbrăcat casual, în blugi, cămaşă albă, sacou negru şi pantofi închişi la culoare. Cei doi au venit de mână la eveniment şi s-au fotografiat împreună la panou, ca doi fraţi care se susţin unul pe celălalt în orice ar face.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png