Paul Ipate: ”Sper să semăn cu tatăl meu în rol de părinte”

27 iunie, 2017
paul jpeg

L-am întâlnit la TIFF purtând două badge-uri la gât: al lui şi cel al iubitei lui, Cătălina Grama. Mi-a plăcut asta mult. A urmat o discuţie din care mi s-a părut că Paul are cu adevărat o stare de bine în momentul de faţă. Pe orice badge am verifica.

image

Paul a venit la TIFF cu un scurt metraj interesant: Când afară ninge. Am vorbit în tihnă des­pre asta. Şi despre festival şi film, în general. Dar, fireşte, n-am putut să nu-l întreb şi despre celălalt... badge. Mai ales că el şi iubita lui, Cătălina Grama (alias Jojo), au avut propriul film cu o seară înainte: „Ştiţi filmele alea siropoase în care el îi spune ce mult o iubeşte şi intră o muzică lentă şi cad flori în jurul lor? Şi zici: «Neaaa, nu există aşa ceva». Sunt la restaurant cu iubita mea. Mă uit în ochii ei şi-i spun: «Ce frumoasa eşti». Ea zâmbeş­te şi BANG!! Intră pe fundal Eric Clapton cu piesa Wonderful Tonight şi cade şi o cireaşă din copac pe masă. Cătălina râde şi mă întreabă: «I-ai plătit pe chelneri sa facă treaba asta?» Viaţa bate filmul #tiff @tiffromania“, a scris Paul pe contul lui de sociali­zare. E un film de dragoste foarte frumos, despre care s-a scris că recent a culminat cu o căsătorie. Paul insistă, însă, să păstreze acest film la stadiul de trailer bine cenzurat, de dragul intimităţii...

 Să începem cu motivul pentru care eşti la TIFF: scurtmetrajul

.

Paul E un scenariu scris de Conrad Mericoffer, regizat de Conrad, întâmplat de Conrad.

Deci e reală povestea?

E aproape reală. E despre absurditatea loca­tarilor dintr-o scară de bloc, iar cei care au stat la bloc e imposibil să nu se fi întâlnit măcar o dată cu genul ăsta de absurditate care te lasă perplex. Nu ştii cu ce argument să răspunzi. Ţin minte că l-am şi întrebat pe Conrad: „Băi, replica asta aici nu ţi se pare cam mult?“. Zice: „Nu, pentru că exact aşa s-a întâmplat“.

Tu ce personaj interpretezi?

Eu sunt soţul sau prietenul, nici nu are importanţă, care a convocat această adunare a locatarilor pentru a se deschide liftul. Soţia lui e însărcinată în penultimul trimestru, drept pentru care, dacă mai face mult efort urcând scările, riscă naşterea prematură, aşa că omul solicită deschiderea liftului pentru următoare­le două săptămâni. De aici apar necazurile...

A câta oară eşti la TIFF?

Am pierdut şirul. Nu am putut ajunge la fie-care ediţie, însă m-a bucurat de câte ori am ajuns, mi-a facut plăcere să fiu aici.

Cum e povestea ta cu filmul? E un fel de love and hate relationship? Ţi-ai dori să faci mai mult film decât faci?

Evident că mi-aş dori să fac mai mult film. Mai ales că nu am mai făcut atât de mult în ulti­ma perioadă. E o prejudecată a producătorilor şi regizorilor: atunci când un om se duce în te­leviziune sau în reclame, dispare de pe platou­rile de filmare. Pe de altă parte, industria asta, deşi pretinde că e foarte mare, e foarte mică. Cunosc regizori şi producători care se luptă să o dezvolte, să devină aşa cum merită să fie. Se luptă cu nişte mori de vânt. Însă cred că la un moment dat va fi aşa cum ne dorim noi.

Pe de altă parte, pe lângă Ferma vedetelor, teatrul există în continuare în viaţa ta. Şi ştii cum e, fiecare îşi doreşte ce n-are. Sunt actori care joacă film şi vor teatru...

Aşa e. Eu am învăţat să fiu fericit cu ce am. Să nu renunţ la aspiraţiile mele, dar să nu mă mai macine atât de mult când ceva nu-mi iese.

Pe vremuri erai măcinat?

Da. În facultate eram frustrat, fiindcă făceam teatru, dar nimeni nu mă lua în film. Colegii mei făceau tot felul de scurtmetraje, examene de licenţă. Şi nimeni nu venea spre mine. Am crezut că problema e la mine. Apoi lucrurile au început să se mişte, mi-am dat seama după că nu sunt la mine problemele... Am făcut bine până acum, iubesc meseria de actor şi am tra­tat fiecare rol cu seriozitate maximă.

Dar povestea ta cu actoria a început foarte devreme. Erai foarte mic...

Da. La opt ani m-am dus la Palatul Copiilor, la un cerc de teatru şi păpuşi. Nici nu mai ştiu câte cercuri încercase săracul tata cu mine, fiindcă unde intram, rămâneam mut, nu sco­team niciun cuvânt. Şi a zis: „Luăm fiecare uşă la rând. Unde îţi place ţie, eu acolo te las...“. Iar încăperea asta nu mai era atât de formală ca celelalte. Avea păpuşi atârnate, cu texte pe pe­reţi... O altă lume. Am spus: „Eu aici vreau să rămân“. Şi am rămas acolo până la 14 ani. Ulte­rior, am dat la UNATC.

Dacă ai rămas tu corigent la matematică, ăsta e semn că aveai talent la actorie. Actorii, în general, sunt certaţi cu matematica.

Nu neapărat. Cunosc actori care sunt foarte buni la ştiinţe exacte.

Dar tu ce-ai zice dacă fiica ta, Zora, ar rămâne corigentă la o materie?

Habar n-am cum aş reacţiona. Dar sper să am înţelepciunea alor mei. Să reacţionez şi eu la fel de calm ca ei, să nu uit că şi eu am avut vârsta ei şi să înţeleg fiecare etapă din viaţa ei. Atât. În rest, nu cred că este o trage­die corigenţa. Deşi au şi notele rolul lor, nu mai suntem în era în care doar notele spun cine eşti. Contează mult pasiunea pe care o pui în domeniul care îţi place cu adevarat... Corigen­ţa e un lucru rezolvabil. Eu sper să fiu un tată ca tatăl meu. El a fost extrem de echilibrat, ştia exact când să apese butoanele. Când să fie ferm, şi dur, şi bun, şi dulce... Era un psiholog foarte bun. A balansat extrem de bine lucruri­le. Mama a fost poate prea sensibilă...

Îi ceri părerea Cătălinei când citeşti un rol?

Evident. Ca-n orice cuplu. Nu suntem tot timpul de-acord. Dar ne ajută pe amândoi sim­plul fapt că am comunicat unul cu altul...

Vorbim acum deja de comunicarea dintr-o familie oficială. Pentru că înţeleg că recent v-aţi căsătorit şi aţi botezat-o pe Zora...

Da, am botezat-o pe Zora.

Jumătate de răspuns. Am înţeles.

Nu ne-am căsătorit. Dar da, am botezat-o pe Zora. Însă discuţia asta n-are sens, fiindcă ori­care ar fi răspunsul, lumea va comenta. Fiecare să creadă ce vrea. Foarte mulţi oameni judecă şi nu au relevanţă pentru ei explicaţiile. De-aia sunt aşa. M-am izbit de multe minţi închise şi nu am mereu stare de deschis minţi.

Dar n-aţi dat oricum multe explicaţii. Tocmai, aţi fost extrem de discreţi şi tăcuţi...

N-am povestit, aşa e. Şi acum nu vreau să le­zez în niciun fel pe nimeni, dar presa exact asta face, fură intimitatea oamenilor. Şi există acea replică despre cum ar trebui să ne asumăm asta de vreme ce suntem persoane publice. Nu e aşa. Ce nu ştiu cei care comentează este presiunea pe care o pune presa - iar la asta cu presa nu generalizez, fireşte. Dar e o presiune pe care, la un moment, dat nu o mai suporţi. Şi zici: „Gata, dacă spun doar asta, o să scap“. Nu scapi. Mai rău te afunzi. Iar noi exact asta am vrut să evităm. Fiindcă şi-aşa intimitatea este un lucru rar la oamenii publici. Nu sun­tem noi mari vedete, nici termenul în sine nu-mi place, dar e viaţa noastră. Kevin Spa­cey avea o vorbă foarte mişto: „Cu cât ştiţi mai puţine despre mine, cu atât sunt mai credibil în rolurile mele“.

Dar când postezi ceva despre viaţa de cuplu pe reţelele de socializare, te gândeşti de zece ori înainte? Pentru că, uite, postarea ta cu seara romantică de la TIFF a născut o ştire...

Dar nu e o chestiune atât de personală să-i spui femeii tale că e frumoasă. E un compli­ment care cred eu că trebuie povestit, poate că reuşeşte să-i inspire pe alţii. Şi mi se pare că un bărbat care declară public că-i spune iu­bitei lui ce frumoasă e ar trebui să-i facă pe ceilalţi bărbaţi să lase deoparte scutul ăsta de macho puternici. Noi avem impresia că trebuie să ne ascundem vulnerabilitatea. Greşit! Cred că bărbăţia în asta constă: a-ţi expune vulnera­bilitatea în faţa partenerului. În plus, am postat faza aia şi pentru că mi s-a părut foarte funny.

Ai avut vreun moment când ai cunoscut-o pe Cătălina în care te-ai gândit că poate ar fi bine să nu te arunci în această relaţie, fiindcă ea era mai cunoscută decât tine?

Asta e iarăşi o întrebare personală. Răspun­sul nu poate fi decât unul foarte personal. Asta ar însemna să-ţi spun ce-am simţit eu în clipa aia. Dar recunosc că nu m-am gândit la asta.

image

Ce-ai învăţat de la Cătălina în anii ăştia?

Am învăţat să fiu mai diplomat. Înainte nu mă interesa cât de dur spun lucrurile sau cât de tranşant eram. Am învăţat multe lucruri, nu doar asta... Dar ţi-am dat un exemplu.

Cine a ales numele ăsta frumos de Zora?

A fost ideea Cătălinei. Mi-a propus mai mul­te nume înainte. Niciunul nu mi-a plăcut. Ăsta ne-a plăcut amândurora.

Este, până la urmă, actoria o meserie pe care ai recomanda-o şi Zorei?

Mi-am promis ca orice meserie şi-ar alege Zora să nu mă opun. Cu o singură condiţie: să iubească lucrul respectiv. Nu poţi realiza cu adevărat nimic în viaţa asta dacă nu eşti gata să rupi o părticică din tine şi să o dezveleşti, să fii vulnerabil, să rişti, să greşeşti... Mai bine te apuci de altceva. Tot ce o s-o sfătuiesc, însă, înainte: să se pregătească pentru mult chin, umilinţă, dar şi iubire...

image

Da, ştiu că ai vorbit la un moment dat despre faptul că actorul e un sclav al emoţiilor...

Dar mai ales al publicului. Mulţi actori spun că ei nu joacă pentru public. Pe bune? Atunci de ce nu te urci singur pe scenă să joci în faţa unei săli goale?! Eu când mă urc acolo îmi pla­ce să-i fac pe oameni fericiţi.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg