Paula Seling îşi învaţă fanii cum să facă brânză vegană. Este delicioasă şi are un ingredient secret

20 aprilie, 2021
2 seling paula png png

Paula Seling doreşte să împărtăşească reţetele sale sănătoase cu fanii săi. Cea mai recentă sugestie a vedetei este brânză de post, o reţetă binevenită pentru toţi, mai ales că este postul Paştelui.

Artista a renunţat la produsele animale de mai bine de 10 ani ani, iar în urmă cu câţiva ani a făcut o schimbare şi mai drastică: nu mai mănâncă hrană preparată termic.

Pentru un raw-vegan, aceste reţete sunt foarte importante pentru a beneficia de un meniu gustos şi diversificat.

Paula propune pe canalul său de YouTube această reţetă interesantă. Baza va fi caju pe care trebuie să îl hidratăm în prealabil. Artista ne spune să înmuiem aproximativ 200 g caju în apă, circa 4 ore.

Apoi caju-ul hidratat se pune la blender alături de o cană de apă plată. ”Se mai pun fulgi de drojdie, cam o linguriţă, una de sare, turmeric, puţin coriandru, doi căţei de usturoi şi storc nişte lămâie. Se amestecă în blender până se face o pastă omogenă. Puneţi apă în funcţie de consistenţă”, spune artista.

Peste compoziţia scoasă din blender se adaugă două cepe tocate, o legătură de mărar şi ţelina rasă.

”O lingură de muştar completează bine gustul. Pentru ca gusturile să se întrepătrundă ar trebui pusă puţin la frigider”, mai spune artista.

Sursa foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg