Pe ecran s-au iubit cu pasiune, în viaţa reală s-au urât!

23 iulie, 2018
Julia Roberts Nick Nolte jpeg

Aceste vedete au cucerit publicul în poveşti pline de pasiune, însă dincolo de platourile de filmare, realitatea e exact pe dos

Ryan Gosling şi Rachel McAdams

image

Faimosul cuplu din nemuritorul The Notebook nu e nici pe departe ceea ce părea pe celuloid. Atât de bine arătau împreună şi atât de frumos se iubeau în film. Dar neînţelegerile dintre ei nu au fost doar bârfe. Chiar regizorul filmului, Nick Cassavetes a povestit cum Ryan a venit la el şi i-a cerut să găsească o altă actriţă pentru rolul iubitei lui fiindcă nu se vedea în stare să filmeze scenele cele mai hot cu Rachel. McAdams a aflat totul şi a făcut o criză de nervi pe platouri, urlând la Ryan.

Leonardo DiCaprio şi Claire Danes

image

Ea avea doar 16 ani când a filmat cu Leo pentru Romeo şi Julieta. Iar el avea 20 de ani. Şi totuşi, lui Claire i s-a părut că Leo era foarte imatur, fiindcă se amuza mereu făcând glume pe seama colegilor şi ticluindu-le farse. Altfel spus, amândoi au fost extrem de încântaţi când s-au încheiat filmările.

Reese Witherspoon şi Vince Vaughn

image

La filmările din 2007 pentru Four Christmases, cei doi nici că puteau fi mai diferiţi. Ea, genul de actriţă disciplinată, devreme pe platoul de filmare, dornică să facă repetiţii în plus. El, superrelaxat, preferând petrecerile, trezitul târziu şi improvizaţia pe platoul de filmare.

Sharon Stone şi Billy Baldwin

image

Cei doi au fost parteneri în Silver, pelicula în care Stone fusese cooptată drept cel mai hot star feminin al momentului, după ce jucase în Basic Instinct. Lui Baldwin Sharon nu i se părea deloc sexy. La rândul ei, Sharon nu era deloc încântată de partenerul ei. Iar la una dintre scenele de pasiune dintre ei, Stone l-a muşcat atât de tare de limbă încât Baldwon n-a mai putut vorbi câteva zile.

Nick Nolte şi Julia Roberts

image

Au alcătuit un cuplu extrem de interesant în pelicula din 1994, I Love Trouble, în care interpretau doi jurnalişti de investigaţii care se îndrăgostesc în câmpul muncii, în timpul unei anchete care le pune viaţa în pericol. În realitate, şi-au cam pus unul altuia nervii în pericol, luptându-se să ascundă lipsa totală de chimie dintre ei. Julia a mărturisit unor prieteni că îl găseşte dezgustător pe Nick. El, pe de altă parte, nu s-a ferit să spună public: "Julia nu e o persoană simpatică. Cu toţii ştim asta". Într-atât de problematică a fost relaţia lor, încât unele scene le-au filmat separat, totul fiind rezolvat cu multă muncă ulterior, la editare şi montaj.

Meryl Streep şi Dustin Hoffman

image

În 1979, au fost protagoniştii unuia dintre filmele clasice de top: Kramer contra Kramer. Pe atunci, Meryl tocmai îşi pierduse iubitul, pe John Cazale, şi încerca să treacă peste moartea lui. Iar Dustin, în loc să o susţină, a găsit de cuviinţă să-i spună că are nevoie de lecţii de actorie... pe care i le poate da chiar el. Iar de două ori, pentru a-i provoca, într-adevăr, şoc sau furie, Dustin a făcut nişte gesturi surprinzătoare chiar înainte de a începe filmările: o dată a plesnit-o, a doua oară a aruncat în direcţia ei cu un pahar cu apă...

Marilyn Monroe şi Tony Curtis

image

Culmea este că cei doi avuseseră o aventură înainte de a filma Some Like It Hot, în 1959. Totuşi, la momentul filmăilor, sentimentele lui Tony se transformaseră total. Actorul ajunsese sătul de aerele lui Marilyn, care întârzia constant la filmări şi venea cu replicile neînvăţate, călcând în picioare nervii şi răbdarea tuturor colegilor, care îşi mâncau timpul filmând duble la infinit. Mai mult, Curtis ar fi declarat la un moment dat că a o săruta pe Marilyn a fost ca şi cum l-ar fi sărutat pe Hitler!

Marlon Brando şi Sophia Loren

image

Pe când au filmat împreună A Countess From Hong Kong, în 1967, Marlon era unul dintre cei mai mari cuceritori. Lucru care n-a impresionat-o deloc pe diva italiană... Din contră. Îngâmfarea actorului, care se aştepta ca ea să-i pice imediat în braţe, a scos-o din sărite. În autobiografia sa, Sophia a scris că Marlon a pipăit-o ca un mârlan la filmări. "I-am spus: Să nu îndrăzneşti să mai faci asta. Niciodată!", şi-a amintit Loren. Tot ea a mărturisit că ulterior, Marlon n-a mai atins-o, dar a încercat să-i facă filmările cât mai dificile.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG