Pe fiică o ştiam, dar iată cât de simpatic e băieţelul Milei Kunis şi-al lui Ashton Kutcher

15 ianuarie, 2018
*EXCLUSIVE* Ashton Kutcher and Mila Kunis hit Yogurtland with the little ones jpeg

Mila şi Ashton au doi copii: o fetiţă, pe nume Wyatt Isabelle, şi un băieţel, pe care au decis să-l numească Dimitri Portwood. Ei bine, dacă pe micuţă o ştim deja, văzând-o în foarte multe fotografii de paparazzi, pe Dimitri au reuşit să-l ţină, cât de cât, secret.

Actorii au fost văzuţi în public cu fiul lor, Dimitri

Zilele trecute, însă, paparazzi au surprins familia Kutcher-Kunis în formulă completă, micuţul Dimitri acompaniindu-şi părinţii la un restaurant din Los Angeles. Şi trebuie să recunoaştem că mezinul familiei, în vârstă de un an şi două luni, este la fel de simpatic precum surioara lui mai mare, Wyatt.

Familia Kutcher-Kunis în formulă completă.

Sesizăm, însă, că Dimitri seamănă mai mult cu tatăl său, actorul Ashton Kutcher, asta în timp ce sora sa, Wyatt Isabelle, pare copia fidelă a mamei sale, actriţa Mila Kunis. Oricum ar fi, e clar că actorii fac copii frumoşi şi că Wyatt şi Dimitri vor avea ”bagajul” potrivit pentru a reuşi la Hollywood, daca aceasta va fi calea pe care o vor alege în viaţă.

În urmă cu câteva luni, la un eveniment public

Micuţa Wyatt (3) îi seamănă mai mult mamei sale

foto: Hepta, Twiter



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png