News

Penelope Cruz & Javier Bardem, protagoniştii unei iubiri ca-n filme

Penelope Cruz & Javier Bardem, protagoniştii unei iubiri ca-n filme

VENICE, ITALY - SEPTEMBER 06: Javier Bardem and Penelope Cruz walk the red carpet ahead of the 'Loving Pablo' screening during the 74th Venice Film Festival at Sala Grande on September 6, 2017 in Venice, Italy. (Photo by Jacopo Raule/FilmMagic)

S-au întâlnit pe platoul de filmare de la Jamón, jamón (1992), s-au îndrăgostit unul de altul jucând în Vicky Cristina Barcelona (2007), iar acum, după aproape 8 ani de mariaj şi doi copii, singurii actori spanioli care au luat Oscarul au deschis Festivalul de Film de la Cannes, cu Everybody Knows şi, din 15 iunie pot fi urmăriţi, tot ca iubiţi pasionali, în Loving Pablo. Penelope Cruz şi Javier Bardem  Au jucat împreună în nouă lungmetraje şi nu exclud colaborarea profesională nici pe viitor. „Faptul că ne sprijim atât de mult unul pe altul şi avem în­credere reciprocă ajută foarte mult atunci când lucrăm împreună“, a dezvăluit de curând Penélope (44), secondată fiind de soţul ei: „Nu putem exclude beneficiul personal, bineînţe­les“. Însă, în ciuda succesului hollywoodian, niciunul dintre cei doi deţi­nători de Oscar nu (mai) pune cariera pe primul loc. „Trebuie să ţin tot timpul cont de faptul că am, în primul rând, o viaţă şi abia apoi un job“, a explicat Cruz cum şi-a schimbat priorităţile încă dinainte de-a deveni, pen­tru prima oară, mamă. Aşa cum era de aşteptat, cei doi copii ai celui mai faimos cuplu spaniol, Leo (7) şi Luna (4), au devenit principala lor preocupare, după cum singur recunoaşte şi Javier (49): „Am jucat multe personaje complexe în cariera pe care am început-o încă de la 19 ani, însă cel mai di­ficil este rolul de părinte.“ Nu s-ar spune, după cât de bine arăta actorul alături de frumoasa lui soţie pe covorul roşu de la Cannes sau la premiera filmului Loving Pablo, pe care l-au şi coprodus. De fapt, pe durata celor şapte ani de mariaj al lor, n-a apărut pe prima pagină a tabloidelor niciun scandal amoros (convingă­tor), aşa cum n-au circulat nici zvonuri despre un posibil divorţ Cruz-Bardem. Vorba lui Ja­vier, ei sunt, pur şi simplu, nişte soţi fericiţi! „Ţin să-i mulţumesc oricui s-o afla acolo sus pentru că mi-a dat oportunitatea de-a fi iu­bit!“, i-a făcut el cea mai frumoasă declaraţie de dragoste jumătăţii sale. Penelope Cruz şi fiul ei, Leo Penelope Cruz şi Leonardo, 2018 Rolurile pe care cei doi actori le interpre­tează în cel mai recent film al lor, Loving Pablo, – adică traficantul de droguri columbian Pablo Escobar şi iubita jurnalistă a acestuia – ne aduc aminte de prima lor întâlnire pe marele ecran. Penélope n-avea mai mult de 16 ani când a apărut complet dezbrăcată în Jamón, jamón şi a făcut, cum era şi de aşteptat, o impresie extraordinară atât în rândul publicului, cât şi al specialiştilor din domeniu, care au răsplătit-o cu premiul spa­niol Goya. În urma scenelor ei nud, revista People a desem­nat-o Sex simbolul anului 1992, iar colegul Javier… ei bine, el a rămas doar cu impresia bună pe care i-o făcuse adolescenta frumoasă şi ambi­ţioasă. Chitită încă de la 14 ani să devină actri­ţă, Pe, cum o alintă prietenii, a fost nevoită să aştepte mult şi bine până să fie acceptată de un agent sau să i se atribuie primul rol. Vârsta fragedă a fost un impediment în acel moment, însă frustrarea ei n-a durat la nesfârşit. La 15 ani a semnat contractul mult aşteptat – fiind preferată dintre nu mai puţin de 300 de actori aspiranţi – iar, un an mai târziu, era dispusă să facă orice pentru a i se da şansa de-a se desfăşura în faţa camerei de filmat. După ce a apărut, în 1989, în videoclipul trupei pop Me­cano – şi asta pentru că avea o relaţie amo­roasă cu liderul formaţiei – frumoasa brunetă şi-a făcut debutul cinematografic în 1991, în serialul erotic Série rose. Inutil să mai spunem ce senzaţie a făcut Cruz în secvenţele interzi­se minorilor! După ce a încins atmosfera la un nivel atât de ridicat încât însăşi peli­cula era în pericol să ardă, a primit pe tavă rolul principal feminin din Jamón, jamón, în care cadrele nud n-au lip­sit. Şi nici aprecierile partenerului ei de film, care n-a abordat-o în spatele camerelor de filmat, dar nici n-a ui­tat-o până la următorul proiect reali­zat împreună.

Destinul sau, mă rog, Woody Allen a făcut ca cei doi conaţionali să se întâlneas­că din nou, 16 ani mai târziu. Vicky Cristina Barcelona (2008) a fost filmul care le-a pri­lejuit celor doi îndrăgostirea. Rolul de iubiţi pasionali li se potrivea mănuşă celor doi ac­tori care parcă-şi expuneau viaţa amoroasă în faţa camerelor de filmat. E adevărat că certurile dintre amorezi, impuse de scenariul fimului regizat de Allen, nu existau şi-n viaţa reală, însă temperamen­tul ei vulcanic era bine evidenţiat atât în film, cât şi în culise. De fapt, Bardem a fost chiar intimidat de personalita­tea clocotitoare a iubitei lui de-atunci. „A trebuit să stau puţin şi să mă gândesc dacă asta îmi doresc cu adevărat“, a dat atunci puţin îna­poi Javier. „Ea are sângele fierbinte. Adică e plină de pasiune. Dar trebuie să recunosc că tot asta m-a şi atras la ea. Există frumuseţe pe lumea asta şi există sex appeal. Ei bine, ea le are pe amândouă“, pune el punctul pe i. A fost mo­mentul oportun pentru ca amândoi să dea o şansă idilei lor. Bardem tocmai îşi încheiase relaţia stabilă – de 14 ani! – cu Christina Pales (traducătoarea cu care a lucrat el în timpul filmărilor pentru Ham şi cu care a fost cu­plat între 1991-2005), iar Cruz îşi încheiase şi ea periplul ei amoros la Hollywood. Ajunsă în SUA, după absolvirea Conservatorului din Spania, pentru a-şi perfecţiona tehnica de dans şi-a învăţa engleza, Pe s-a trezit, peste noapte, adulată de un public mult mai extins decât cel spaniol şi curtată de unii dintre cei mai râvniţi burlaci de la Hollywood. Avea 25 de ani, dar cea care urma să devină muza regizorului Petro Almodóvar s-a iubit cu un număr considerabil de actori de primă mână, înainte de-a deveni doamna Bardem. De fapt, odată ce aceşti A-listers ajungeau să schimbe câteva replici cu Penélope, nimeni altcineva nu mai exista în mintea şi sufletul lor. Cu alte cuvinte, căsătoriţi sau implicaţi până peste cap în idile stabile, colegii de breaslă ai spanioloaicei focoase îşi părăseau parte­nera pentru a fi cu ea. Nicolas Cage şi-a lăsat iubita pentru că se îndrăgostise nebuneşte de Cruz după ce jucase cu ea într-un film. Matt Damon a păţit şi el la fel. Până şi Tom Cruise şi-a părăsit soţia – pe Nicole Kidman – ca să fie cu vedeta din Vicky Cristina Bar­celona, după ce a întâlnit-o pe platoul de fil­mare de la Vanilla Sky. Din păcate, cei care n-aveau, de fapt, nimic mai mult în comun decât felul cum se pronunţă numele lor de familie n-au rezistat împreună mai mult de trei ani, după care actriţa a pus mâna pe alt A-lister, Matthew McConaughey. Aşadar, Penélope testase deja piaţa şi ştia prea bine pe cine să aleagă dintre toţi bărbaţii VIP ca­re-i tot dădeau târcoale. Dintre toţi, Javier Bardem părea partenerul ideal care să-i asi­gure fericirea conjugală şi maternală de care se bucură în prezent. Bad boy-ul de pe ma­rele ecran (a jucat rolul unui criminal în No Country for Old Men, al unui terorist ciber­netic în Skyfall şi al celui mai mare traficant de droguri columbian, în Loving Pablo) n-a fost niciodată vreun Don Juan de Hollywo­od, până şi prima lui dragoste fiind de lungă durată (a rezistat 10 ani!). A reuşit, ce-i drept, să aibă o aventură scandaloasă cu o anume Maria Belen Rueda Garcia-Porrero, parte­nera lui de platou din The Sea Inside, o spa­nioloaică măritată şi cu patru copii. Amorul lor nebun s-a încheiat la fel de brusc cum a şi început, imediat ce filmările s-au terminat. A fost singura „scăpa­re“ a actorului. În rest, nimic demn de a fi menţionat în tabloide. Mai mult, bărbatul robust şi cu privire pătrunzătoa­re s-a plâns chiar de singurătate şi de faptul că nu găsea înţelegere din par­tea femeilor. Crescut numai de mama sa, actriţa Pilar Bardem - care divorţase de Bar­dem Sr. când copilul lor avea numai doi ani -, Javier şi-a dezvoltat de mic sensi­bilitatea şi interesul pentru arte. Provenit dintr-o familie de cineaşti, care datează încă de la începutul cinemato­grafiei spaniole, Javier era pasionat de pictură şi rugby, iar actoria a devenit o opţiune pentru el doar din considerente financiare. Tot pentru a se întreţine în tinereţile lui marcate de lipsuri materiale, a ajuns să lucreze – numai o singură zi – ca stripper. Altă excepţie de la compor­tamentul său tipic. La începutul carierei lui actoriceşti – pe care a prefe­rat-o, într-un final, din simplul motiv că nu exce­la, totuşi, la pictură – a reuşit să-şi spar­gă şi nasul (defect fizic care avea să devină atât de atrăgător ani mai târziu), într-o încăierare de care nu mai vrea să-şi aducă aminte. Ceea ce nu i se va şterge nicicând din memorie, însă, e debutul său actori­cesc, la doar şase ani, şi apariţia, la 20 de ani, în primul său film mai important, ală­turi de mama lui, în The Ages of Lulu. Re­gizorul peliculei a fost atât de încântat de prestaţia sa, încât i-a oferit lui Javier ro­lul principal din următorul lui film. Jamón, jamón, cu prea tânăra, dar atât de senzuala Penélope Cruz.

Modifică Setările