Acum e un sex simbol, dar iată ce a fost nevoit să facă în adolescență pentru a agăța. Jamie Dornan, mărturisire jenantă

Grație rolului din trilogia ”Fifty Shades”, actorul Jamie Dornan e cunoscut acum drept unul dintre cele mai sexy staruri de la Hollywood, fiind, totodată, denumit ”cel mai dorit bărbat din lume”. Totuși, actorul mărturisește că lucrurile n-au stat întotdeauna așa.

Jamie Dornan e unul dintre cei mai doriți bărbați din lume

Jamie Dornan a povestit, jenat, că în adolescență îi era destul de greu să impresioneze tinerele. Și asta pentru că nu se maturiza pe cât de repede voia și pentru că arăta la ”15 ani precum unul de 7 ani”. Amintindu-și de vremea când juca în ”The Cherry Orchard”, actorul a povestit că nu avea păr facial și că a fost nevoit să recurgă la un truc jenant pentru a părea mai în vârstă.

Jamie își amintește cum a tăiat o perucă și și-a lipit pe față fire de păr din ea pentru a părea mai în vârstă pentru rolul său. Și cum după premieră urma să meargă la o petrecere, unde spera să cucerească vreo domnișoară, Jamie a decis să folosească acel păr rămas din perucă. ”M-am gândit că aș fi putut să întâlnesc o fată, care ar fi putut să bage mâna (n.r. în pantaloni), așa că m-am gândit să mă folosesc de acel păr rămas. Așa că m-am dus la toaletă și am mai tăiat câteva fire de păr cârlionțat din acea perucă. Îmi amintesc că stăteam în fața oglinzii și-mi spuneam: <<Arată în regulă. Fix lungimea care îmi trebuie>>”.

În adolescență n-a fost tocmai un cuceritor

Ulterior, Jamie își amintește cum lucrurile n-au evoluat așa cum și-ar fi dorit el. ”Am mers la petrecere, am sărutat o fată pe care am împins-o să…, știți voi, n-am forțat-o, dar am încercat s-o conving…, căci mi se părea un loc impreionant să-ți pui mâna. (…) În fine, lucrurile nu s-au îndreptat chiar în direcția asta și nu s-a întâmplat nimic. Slavă Domnului, căci când am ajuns acasă, am realizat că a avut loc un accident rutier acolo, jos”, a povestit, amuzat, Jamie Dornan.

Amuzată, Helen Mirren, care era în aceeași emisiune cu Jamie, l-a întrebat dacă procesul de îndepărtare a părului lipit a fost dureros. ”Fizic și emoțional. Aveam trei fire de păr ale mele, crescute natural. Și au dispărut îndată ce…”, a continuat Jamie Dornan în aceeași notă amuzantă.

Amintim că ultima parte a trilogiei în cadrul Jamie Dornan joacă rolul principal va apărea pe 9 februarie.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA